dobroge.tv

Live

Mașinile second hand aduse din UE, raportate de RAR la ANAF

Mașinile second hand aduse din UE, raportate de RAR la ANAF
12 octombrie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Registrul Auto Român (RAR) va transmite către ANAF informaţii despre cei care cine cumpără maşini second hand din UE, cu scopul de a preveni fraudele legate de taxa pe valoarea adăugată (TVA).

Noile măsuri sunt prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 120/2021 publicată în Monitorul Oficial în această sătămână.

Mai exact este vorba despre Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 120/2021 administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piaţă, punerii la dispoziţie pe piaţă, înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi supravegherea pieţei pentru acestea, publicată în Monitorul Oficial nr. 960 din 7 octombrie 2021.

Astfel, pentru efectuarea formalităţilor legale necesare, persoana care a efectuat achiziţia intracomunitară - persoana fizică sau juridică care a achiziţionat vehiculul rutier dintr-o ţară membră UE şi care este menţionată pe documentele aferente vehiculului, respectiv pe documentele de provenienţă trebuie să se prezintă la Registrul Auto Român (RAR).

“Pentru vehiculele rutiere provenite din ţări membre UE, R.A.R. transmite către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în format electronic, documentele prezentate de persoana care a efectuat achiziţia intracomunitară, inclusiv documentele de provenienţă, anterior eliberării cărţii de identitate a vehiculului. Procedura de aplicare a prezentului alineat se stabileşte prin protocol încheiat între cele două instituţii”, conform documentului oficial.

Eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere poate fi suspendată pe o perioadă de maximum 5 zile la solicitarea motivată a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Procedura de eliberare a cărţii de identitate a vehiculului va fi reluată din oficiu după expirarea acestui termen.

Această modificare survine “întrucât combaterea fraudei în domeniul comerţului cu autoturisme rulate de provenienţă intracomunitară reprezintă una dintre liniile prioritare de acţiune la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cazuistica a demonstrat că prejudiciile cauzate bugetului general al statului sunt semnificative şi, în multe cazuri TVA rămâne nerecuperabilă”, conform preambulului din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 120/2021.



sursă foto: telemneamt.net

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233