CONSTANȚA. Ce amenzi riscă cei care amplasează diverse obiecte pe domeniul public

Observăm de multe ori prin oraș, pe trotuare sau pe carosabil, diverse obiecte amplasate de cetățeni, de la bidoane, lădițe și găleți până la diferite structuri metalice.
Fie că fac aceste acțiuni pentru rezervarea locului de parcare sau, după cum declară, în scop decorativ, constănțenii trebuie să știe că acest obicei constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500-1000 lei pentru persoane fizice și între 1000 și 2500 lei pentru persoanele juridice.
În această perioadă, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală desfășoară o campanie de ridicare a obiectelor și de informare a proprietarilor imobilelor asupra riscurilor la care se expun dacă fac astfel de lucruri.
„Direcția Generală Poliția Locală Constanța vă roagă să sesizați aspectele legate de ocuparea domeniului public cu diverse obiecte la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro, în acest fel sprijiniți echipajele operative aflate în teren să pună în practică mult mai repede măsurile legale care se impun în astfel de circumstanțe”, transmit reprezentanții municipalității.
Sursă foto: Primăria Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate

Noapte de foc în județul Tulcea: patru case cuprinse de incendii

Avertisment BNR: nu răspundeți la apeluri sau mesaje false care par oficiale

Prins cu o țigară „specială”: jandarmii au depistat un bărbat cu substanțe posibil psihoactive
Constanța, sub avertizare de Cod Galben de vânt
Proiecte de reabilitare termică pentru mai multe blocuri din Constanța. Investiție de aproximativ 20 milioane lei prin PNRR
A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii
Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

