Mai multe tronsoane de drum de pe Autostrada Soarelui sunt blocate din cauza reparaţiilor
Mai multe tronsoane de drum de pe Autostrada Soarelui sunt blocate din cauza reparaţiilor. Poliţiştii îi sfătuiesc pe şoferi să circule cu viteză redusă pentru a evita implicarea în accidente rutiere.
Astfel, până la finalul lunii noiembrie, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsonul kilometric 31+500 de metri - 36+150 de metri, traficul se desfăşoară deviat de pe sensul către Bucureşti (calea 2) pe sensul către litoral (calea 1), unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcţie, cu limită de viteză de 60 km/h. Măsura este impusă în vederea efectuării de lucrări de reabilitare a părţii carosabile.
De asemenea, a fost închis şi nodul rutier de la kilometrul 35 care face accesul la şi dinspre localităţile Fundulea şi Nana, judeţul Călăraşi, pe sensul Constanţa – Bucureşti.
Începând din data de 1 octombrie 2021, în vederea executării lucrărilor de reparaţii pe Podul Borcea, situat pe autostrada A2, la km 149+680 de metri, se închide calea 1 de rulare (Bucureşti - Constanţa), traficul rutier fiind deviat pe calea 2 (Constanţa-Bucureşti), unde se va circula în ambele sensuri pe sectorul cuprins între kilometrii 144+250 de metri - 146+883 de metri.
Totodată, şi pe tronsonul kilometric 160+160 de metri - 156+933 de metri al autostrăzii A2, traficul se desfăşoară deviat de pe sensul către Bucureşti (calea 2) pe sensul către litoral (calea 1), unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcţie, cu limită de viteză de 60 km/h. Măsura este impusă în vederea efectuării de lucrări de reabilitare a părţii carosabile.
„Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare”, au transmis reprezentanţii Centrului Infotrafic.
Sursă foto: CNADNR