Iohannis, după ce Guvernul Cîţu a fost demis: Cuvântul care caracterizează cel mai bine România de azi este ”criză”. Consultări cu partidele, săptămâna viitoare
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, după ce Guvernul Cîţu a fost demis prin moţiune de cenzură în Parlament, că ceea ce caracterizează cel mai bine România de azi este cuvântul ”criză”. Preşedintele a anunţta că va convoca săptămâna viitoare consultări cu partidele politice: Guvernul Cîţu a fost demis. Cioloş: USR PLUS are varianta reînceperii discuţiilor cu PNL, dacă PNL îşi va dori acest lucru
”Trist, dar adevărat, cuvântul care caracterizează cel mai bine România de astăzi e cuvântul criză. Suntem într-o criză a sistemului de sănătate publică. Suntem în plină pandemie. Valul patru ne-a lovit şi ne-a lovit rău. Suntem într-o criză a preţului la energie, una europeană şi globală. Deci de lucru ar fi suficient pentru politicieni să rezolve problema pandemiei, a preţurilor la electricitate, dar ce s-au gândit unii dintre politicienii noştri, să mai atragă o criză, una a guvernării. În acest fel a fost votată în Parlament o moţiune de cenzură care a avut succes. Guvernul a picat în Parlament. În ultimele luni s-au spus foarte multe lucruri în politică, majoritatea lucruri urâte. Politicienii s-au obişnuit să se
arate unul pe celălalt cu degetul, asta inclusiv în interiorul partidelor. Este o situaţie complicată, o situaţie care a fost generată, această moţiune şi trecerea ei prin Parlament, de politicieni cinici, unii purtând masca reformismului, alţii clamând grija pentru români şi aşa mai departe”, a declarat preşedintele.
El a subliniat că USR a fost parte din coaliţia de guvernare. USR a plecat din Guvern şi a votat împreună cu PSD şi AUR moţiunea de cenzură de astăzi.
”Astea sunt faptele. Restul este discurs politic sau demagogie sau cum doriţi să îi spuneţi. Acum, însă, suntem în situaţia de a trebui să găsim o soluţie. România trebuie să fie guvernată. Pandemie, criza preţurilor la electricitate, vine iarna. Toate acestea trebuie să fie rezolvate de cineva. Acest cineva este evident Guvernul României. Aşadar este nevoie de soluţii şi este momentul pentru decizii mature din partea politicienilor, partidelor politice. Pentru a da timp partidelor politice să se întrunească în forurile interioare, să găsească abordări mature şi să vină cu ele la consultări, voi convoca consultări cu partidele politice abia săptămâna viitoare. Acum se cere maturitate şi responsabilitate”,a conchis Iohannis.
Moţiunea de cenzură a trecut, cu 281 de voturi „pentru”, ceea ce înseamnă că Guvernul Cîţu a fost demis.
Sursă foto: Facebook Klaus Iohannis