NAȚIONAL. O bătrână de 78 de ani a fost plimbată timp de patru ore de la un spital la altul: „Probabil este vorba despre o neînțelegere între medici”

O bătrânică în vârstă de 78 de ani, din judeţul Gorj, a fost plimbată timp de patru ore între spitale, pentru că nimeni nu voia să o primească. Pensionara se simţea rău, fiind suspectă de COVID.
Apelul la 112 s-a făcut în jurul orei 5.00 dimineaţa, iar pacienta a fost dusă prima dată la Spitalul de Urgență din Târgu Jiu, Secția UPU. Aici, femeia a fost refuzată fiind plimbată ore întregi de la unitatea medicală de pe strada Tudor Vladimirescu la Spitalul 700. Nimeni nu a vrut însă să o primească pe motiv că nu mai sunt locuri libere, scrie Observator News.
„Solicitarea a fost făcută la ora 5:30, iar femeia a fost plimbată între spitalul Tudor Vladimirescu și 700, de cel puțin patru ori. Femeie a fost plimbată în ping-pong. Nici măcar nu i-au făcut o rază la UPU, nimic. I-au dat doar o pastilă și aia în salvare, nu au băgat-o în spital. Spun că nu sunt locuri la suspecți, de asta nu o primesc”, a povestit unul dintre membrii echipajului de pe ambulanță pentru sursa citată.
Ca să nu o lase pe femeie în frig, personalul de pe ambulanţă a rămas cu ea şi după ce ar fi trebuit să iasă din tură. „Noi nu avem nicio vină că ne tot plimbă. Noi trebuia să ieșim din tură la ora 07:00, iar mașina stă blocată și un echipaj stă în stația de salvare. Nu putem să lăsăm echipajul în stradă, noi trebuie să-l ducem undeva”, a mai spus ambulanțierul.
Asistenta de pe salvare a povestit faptul că probabil a fost o neînțelegere între medicii din cele două unități medicale: „Probabil este vorba despre o neînțelegere între medici. Ne plimbăm de ore în șir cu pacienta în salvare. Cei de la Tudor nu i-au făcut nici măcar analizele sau o rază, ceva. Nimic”, a spus asistenta.
În cele din urmă pacienta a fost internată în zona tampon de pe Tudor Vladimirescu, cei de la spital recunoscând că au fost probleme de comunicare. De asemenea, la nivelul unității medicale se va constitui o anchetă în acest sens: „La nivelul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu se va constitui o comisie de verificare a aspectelor sesizate. Comisia va verifica dacă au fost respectate procedurile și protocoalele medicale în acest caz. După finalizarea anchetei, vor fi comunicate opiniei publice rezultatele și măsurile dispuse”, a comunicat conducerea spitalului.
Sursă foto: G4Media.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

57 de subsectoare de plajă au fost adjudecate pentru o perioadă de 10 ani

Programul casieriilor RAJA de Paște! Unde vă puteți plăti facturile
.jpg)
Fiecare bloc trebuie să aibă loc special pentru deșeuri! Anunțul Primăriei Constanța
Depozitați gratuit deșeurile voluminoase în containerele de mari dimensiuni! VEZI unde
A fost vandalizat ceasul din Parcul Tomis II
Pescuiau ilegal pe lacul Tăbăcărie! Aveau plase monofilament atașate la undițele de pescuit
„Gala Luminilor”, un eveniment caritabil dedicat tinerilor talentați
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

