Miliardarul Dan Petrescu, unul dintre cei mai bogaţi români, ar fi murit în accidentul aviatic de la Milano. Acesta se afla în avion cu soţia, fiul şi cinci prieteni
Dan Petrescu, miliardar despre care Ion Ţiriac declara că este cu adevărat cel mai bogat dintre români, ar fi murit duminică în accidentul aviatic de la Milano, scrie adevarul.ro.
Acesta se afla alături de soţia sa, fiul lor de 30 de ani care pilota aeronava şi alţi cinci prieteni, potrivit awsforwp.com, care citează publicaţia corriere.it. Informaţia nu a fost încă confirmată de autorităţile române.
Dan Petrescu care îşi făcuse cea mai mare parte din avere din imobiliare este deţinătorul unei averi de circa 3 miliarde de euro. Dan Petrescu, "miliardarul din umbră" a fost chiar partenerul de afaceri al lui Ţiriac imediat după Revoluţie, când au adus Metro în România. El era foarte discret: conducea maşini vechi şi se îmbrăca sărăcăcios. Dan Petrescu a părăsit România în timpul regimului comunist şi s-ar fi întors în ţară din Germania (al cărei cetăţean şi este) imediat după 1989, când ar fi început un parteneriat cu Ion Ţiriac. El a fost implicat atât în sectorul auto (din care s-ar fi retras între timp), cât şi în cel imobiliar. În 2018, acesta deţinea circa 15-20 de parcuri comerciale închiriate către Metro, Praktiker sau Auchan şi la fel ca Popoviciu, Dimofte şi alţi multi-milionari români.
Dan Petrescu locuia la acea vreme în Monaco, conform Capital.ro. Avionul fusese achiziţionat de Dan Petrescu împreună cu Vova Cohn, fost acţionar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti. Aeronava a părăsit România pe 30 septembrie, conform înregistrărilor oficiale.
MAE: Printre persoanele decedate în accidentul aviatic de lângă Milano se află doi cetăţeni români, cu dublă cetăţenie
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat, duminică, faptul că printre persoanele decedate în accidentul aviatic de la periferia oraşului Milano se află doi cetăţeni români, cu dublă cetăţenie, conform informaţiilor primite până în prezent. Oficiul consular nu a primit, până la acest moment, solicitări de asistenţă consulară cu privire la acest incident.
"Ministerul Afacerilor Externe, prin Consulatul General al României la Milano, s-a autosesizat în urma informaţiilor publicate de presa
italiană cu privire la prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni la periferia oraşului Milano şi a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile italiene pentru a obţine informaţii referitoare la cetăţenia şi identitatea persoanelor afectate. Potrivit informaţiilor comunicate de autorităţile italiene reprezentanţilor oficiului consular, din cercetările efectuate până la acest moment, rezultă că printre persoanele decedate se află doi cetăţeni români, cu dublă cetăţenie", a transmis MAE.
Totodată, oficiul consular nu a primit, până la acest moment, solicitări de asistenţă consulară cu privire la acest incident.
Conform sursei citate, Consulatul General al României la Milano continuă dialogul cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale, inclusiv cu privire la procedurile specifice, respectiv facilitarea repatrierii corpurilor neînsufleţite şi eliberarea certificatelor de deces.
Ministerul Afacerilor Externe informează că românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Milano: +39 0240098207 şi +39 0240074018, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă: misiunea diplomatică a României în Republica Italiană: +39 366.108.1444.
Un avion privat s-a prăbuşit, duminică, în apropiere de Milano, accident soldat cu moartea celor şapte pasageri şi a pilotului. Potrivit presei italiene, avionul era înmatriculat în România: Un avion privat românesc s-a prăbuşit lângă Milano. Opt oameni au murit, printre care un copil - VIDEO
Sursă foto: spynews.ro