dobroge.tv

Live

Vergil Chițac: „Este pentru prima oară în 25 de ani când Primăria Constanța face ceva pentru a stabiliza și îmbunătăți termoficarea în orașul nostru”

Vergil Chițac: „Este pentru prima oară în 25 de ani când Primăria Constanța face ceva pentru a stabiliza și îmbunătăți termoficarea în orașul nostru”
30 septembrie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a transmis joi, 30 septembrie, prin intermediul unei rețele de socializare, o clarificare privind prețul gigacaloriei, în contextul în care, în cadrul ședinței de Consiliu Local proiectul privind majorarea acesteia nu a fost adoptat.

Facem o invitație la dialog tuturor celor care înțeleg că politica se face la partid, nu la primărie. La primărie facem administrație. Și nu oricum, ci în interesul constănțenilor.

Până acum un an, cetățenii Constanței au fost înșelați - sistematic și strategic - prin măsuri populiste, prin promisiuni lipsite de intenție și onoare. Găsiți în memorie sau în arhivă pliantele lui Mazăre cu un nou CET pentru Constanța? Echipa noastră alege să vorbească cetățenilor acestui oraș direct, cu demnitate.

Sistemul nostru de termoficare este în faliment. A fost adus aici de niște oameni care nu au înțeles cum trebuie administrat orașul. Să fie clar: au mințit și au preferat să pună petice pe un sistem uzat exportând problemele către viitor. Conductele sunt vechi: 38-44 de ani. În ultimii 25 de ani, nu s-a schimbat nici măcar un metru de conductă. Investițiile sunt inexistente.

Ușa dialogului este deschisă. Nu suntem aici să ardem poduri. Dimpotrivă, vrem să construim alături de toți cei care înțeleg care este miza acestei hotărâri.

Să explicăm:

Este pentru prima oară în 25 de ani când Primăria Constanța face ceva pentru a stabiliza și îmbunătăți termoficarea în orașul nostru. Atragem 50 de milioane de euro pentru a moderniza rețeaua de transport. Conductele vechi, ruginite, sparte vor fi înlocuite, cu bani europeni. Facem asta pentru că rețeaua este sursa principală de pierderi. Ne-am obișnuit să plătim pentru energie termică irosită.

Avem o strategie pe următorii 20 de ani care presupune integrarea producției de energie, a transportului a distribuției și furnizării în sistem municipal. Asta înseamnă că cetățenii vor avea control total asupra întregului sistem. Responsabilitatea nu va mai putea fi pasată de la minister la deconcentrate, la consiliul municipal sau la primar.

Ce propunem astăzi este un pas necesar în strategia noastră. Haideți să nu vorbim de creșterea de prețuri. Să vorbim despre prețuri corecte și reale. Poate este greu de înțeles pentru unii, dar să fie foarte clar, dacă noi nu acceptăm un preț de 1034 lei/Gcal (pe care Primăria îl plătește, nu cetățenii), avem în față un dezastru de proporții. Falimentul CET și vulnerabilizarea constănțenilor. Noi nu suntem pregătiți să acceptăm așa ceva.

Suntem în fața unei alegeri istorice. Consilierii și partidele din care fac parte au deplina libertate de a alege. Pot alege împotriva constănțenilor. Pot alege să mențină un sistem totalmente falit. Pot alege să fie populiști și să mintă alegătorii că sunt destui bani pentru toate. Sau pot alege să fie responsabili și să le zică celor care i-au ales că, pe măsură ce vom schimba rețeaua și vom integra sistemul, constănțenii vor plăti infinit mai puțin la termoficare.

Eu fac din nou un apel la rațiune, demnitate și onoare. Am încredere că toată lumea înțelege miza acestei hotărâri. Faptul că unii consilieri s-au abținut de la vot este poate o dovadă că sunt deschiși la dialog și că tind spre a găsi o soluție corectă la impas.

Noi nu propunem astăzi tarife mai mari pentru populație. Propunem o investiție de încredere că, pe măsură ce strategia noastră va fi implementată, vor plăti mai puțin.

Până să ajungem acolo însă avem nevoie să menținem acest sistem în viață și acest lucru nu se poate realiza fară o Gcal de 1034 de lei din care primăria subvenționează 70%!”, a transmis Vergil Chițac.


Sursă foto: Primăria Constanța

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233