dobroge.tv

Live

Patronii din industria HoReCa cer o relaxare a măsurilor: „Începem lupta cu autoritățile statului”

30 septembrie 2021
Publicitate

Patronii care au afaceri pe litoral nu sunt de acord ca restaurantele și cafenele să se închidă la ora 18.00. Această decizie, susțin aceștia, iar face din nou să-și pună lacătul pe afaceri și să-i trimită pe angajați acasă. O altă măsură care îi nemulțumește este cea cu privire la vaccinarea personalului. Nu toți sunt imunizați, iar concedierea lor nu reprezintă o soluție, au spus reprezentanții RESTO. De asemenea, mai multe asociații de la malul mării cer guvernului o relaxare a restricțiilor.

Sezonul de toamnă a adus cu el și valul patru al pandemiei. Creșterea zilnică a cazurilor de COVID-19 îi pune pe guvernanți în poziția de a lua noi măsuri și de a aplica restricții chiar și față de cei care s-au imunizat, iar acest lucru însă nu îi bucură deloc pe cei din industria HoReCa.

Cerem ferm scoaterea de sub incidență a acestui sector, al calculului raportat la incidență. Consider că este o greșeală gravă să restricționezi oameni care au crezut în libertăți, vaccinându-se, că-și vor câștiga libertățile, că vor putea circula fără restricții. Și să-i spui că nu au voie decât 30% din cei vaccinați într-un spațiu închis, în altele 50% sau o dată cu creșterea incidenței restaurantele se închid de la ora 18.00 sau la ora 20.00. Este o discriminare”, a declarat Egevit Aslan, președinte Asociația Patronală RESTO Constanța.

Cei din industria HoReCa se tem atât pentru afacerile lor, cât și pentru angajații, care se văd nevoiți să se vaccineze pentru a nu-și pierde locul de muncă.

Noi ca și patroni nu facem decât să-i îndrumăm și să-i facem să înțeleagă că este bine să se vaccineze, dar există limite. Nu există un cadru clar în care ni se explică ce facem cu cei care nu se pot vaccina sau ce alternative sunt. Iar aici încă așteptăm lămuriri și noi”, a mai declarat Egevit Aslan, președinte Asociația Patronală RESTO Constanța.

Patronii care au afaceri pe litoralul românesc au însă mai multe nemulțumiri. Spun că sezonul acesta a fost „un haos” și că au început deja demersurile pentru ca vara viitoare să nu mai treacă prin ce au trecut în lunile iunie, iulie și august.

Începem lupta cu autoritățile statului. Am tăcut în această vară ca patronat ca să nu lovim în destinație. Pentru că pe oricare dintre noi dacă ne întrebați, în primul rând, suntem profesioniști în ceea ce facem. În primul rând, ne salvăm ceea ce facem noi în businessul nostru, în afacerea noastră, angajații noștri, salariilor lor, ceea ce avem de plătit, taxe, facturi, impozite și așa mai departe”, a declarat Corina Martin, președinte de onoare RESTO.

Și nu este singura asociație care are nemulțumiri. De exemplu, Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România a trimis o scrisoare deschisă guvernului. Aceștia vor ca restaurantele să nu se închidă la ora 18 după depășirea incidenței de 6 la mie într-o localitate și să funcționeze cu aceleași reguli impuse. Adică, prin prezentarea certificatului verde înainte de a intra în locație.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233