dobroge.tv

Live

Constanța la un pas de rata de incidență de 3 la mie: certificatul COVID va fi obligatoriu în restaurante, baruri, cinematografe și la evenimente

24 septembrie 2021
Publicitate

Doar cei care s-au vaccinat, au un test negativ sau au trecut prin boală vor putea merge la restaurant, cinema, sala de sport și petreceri, atunci când rata de infectare va trece de 3 la mie. Patronii de localuri de la malul mării sunt împărțiți în două tabere. Unii spun că măsura este bună pentru că astfel nu vor mai fi nevoiți să trimită oamenii în șomaj, așa cum au făcut anul trecut. Alții sunt de părere că această decizie nu va face decât să le scadă veniturile. Și asta pentru că, susțin aceștia, nu sunt mulți constănțeni care s-au vaccinat, iar din acest motiv, vor avea puțini clienți. În municipiul Constanța, rata de infectare a ajuns la 2.98 de cazuri la mia de locuitori.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat, joi, hotărârea prin care propune mai multe măsuri: accesul la restaurantele din malluri se va face cu certificatul verde când rata de infectare va trece de 3 la mie şi fără certificat pentru copiii până în 12 ani.

Deocamdată folosim această măsură pentru a permite activităţilor să fie deschise, asta era ideea; să mergi la un spectacol sau la un restaurant şi să fii în siguranţă - asta era ideea certificatului verde în acest moment. Certificatul verde se verifică cu o aplicație foarte simplă, care se downloadează într-un minut, înțeleg, pe bază de cod QR. Nu trebuie să ai competențe deosebite. Sunt sigur că în orice restaurant din România există cineva care știe să folosească un telefon”, a declarat Florin Cîțu, premierul României, la 22 septembrie 2021.

Certificatul verde este valabil și pentru restul restaurantelor și cafenelelor. Municipiul nostru se apropie cu pași repezi de incidența de 3 la mia de locuitori. La Constanța, vineri, rata a fost de 2.98 de cazuri la mia de locuitori. Motiv pentru care, ne așteptăm ca în curând această măsură să fie aplicată și la noi.

Constănțenii ar putea intra în restaurante sau baruri doar pe baza certificatului verde sau a unui test PCR negativ. Asta s-ar putea întâmpla dacă incidența în oraș va trece de pragul de trei la mia de locuitori.

Este o măsură prin care suntem anunțați că, de fapt, este posibil ca, în măsura în care o respectăm, să nu mai existe limitarea activității restaurantelor”, a declarat Corina Martin, președinte de onoare al RESTO.

O parte din angajații restaurantelor și cafenelelor de la malul mării și-au descărcat deja aplicația, însă chiar și așa aceștia se așteaptă ca numărul clienților să scadă.

Limitează într-adevăr numărul clienților în locațiile de servire a mesei din orașul Constanța. Ceea ce înseamnă că vom avea pierderi, un număr mai mic de clienți o să aibă acces în aceste locații, dacă se respectă această măsură”, a mai declarat Corina Martin, președinte de onoare al RESTO.

Un număr mai mic de clienți, înseamnă și încasările mai reduse. Patronii se tem că se vor trezi din nou în postura de a trimite angajații în șomaj.

Nu am o părere bună. Cu siguranță clienții se vor mai tria. Cu siguranță vânzările o să mai scadă și ușor-ușor restaurantul va merge în jos și ne afectează și pe noi ca și personal. Cu cât vânzările scad, cu atât o să mai reducem din personal”, a declarat Luminița Vrabie, șef sală restaurant.

O să ne afecteze acest lucru pentru că ne reduce semnificativ clientela care poate veni în restaurant. Ar fi fost mult mai bine dacă se păstrau acele restricții de distanță socială și poate un PCR, un test rapid. O să fie o lovitură puternică pentru domeniul HoReCa din Constanța și din România”, a declarat Nicu Lascu, manager restaurant.

Pentru alții măsura este una bună, mai ales pe termen lung. Și asta pentru că spun ei, astfel nu vor mai fi nevoiți să-și pună lacătul pe afaceri, așa cum au făcut anul trecut.

Este o decizie foarte bună pentru că așa, peste 3 ne închidea înăuntru și așa ne dă șansa să ne continuăm activitatea și să nu ne mai trimită iar în șomaj tehnic pentru că era clar că se reducea personalul. Și așa sperăm că vom deveni asumați și ne vom vaccina”, a declarat Emilian Damaschin, angajat cafenea.

Sunt și patroni care cred că decizia privind vaccinarea ar trebui să fie la altitudinea constănțenilor.

Ca și economie, totul este cam distrus. Toată lumea trebuie să facă o alegere și să nu mai fim dezbinați. Chiar dacă cei care nu vor să facă chestia asta, să nu fie judecați și nici invers. Asta este de fapt cea mai mare problemă, nu că ne vaccinăm sau nu. Fiecare trebuie să-și ia decizia singur și după aceea să mergem mai departe”, a declarat Cristina Chifoi, manager cafenea.

De aceeaşi părere sunt şi oamenii.

Este o măsură rea că face separatismul ăsta. Asta e toată șmecheria, nu e bine”, spune un constănțean.

Nu sunt de acord. Adică este o discriminare, nu se poate. Nu m-am vaccinat. Nu am încredere, sincer”, spune o constănțeancă.

Cei care nu sunt vaccinați și vor să obțină certificatul verde o pot face și cu ajutorul unui test rapid. Însă, acesta trebuie făcut într-o clinică acreditată. La fel se întâmplă și cu cei care au trecut prin boală.

Potrivit Direcției de Sănătate Publică Constanța, la nivelul județului, de la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent, au fost efectuate 417.103 doze de vaccin, la un număr de 229.579 persoane, astfel:

  • PFIZER Doza 1 (158.681); Doza 2 (152.584)
  • MODERNA Doza 1 (19.933); Doza 2 (18.724)
  • ASTRAZENECA Doza 1 (16.692); Doza 2 (16.216)
  • JOHNSON&JOHNSON Doza 1 (34.273); Doza 2 (0)

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233