dobroge.tv

Live

CORONAVIRUS ROMÂNIA, 11 septembrie. 2.648 de noi îmbolnăviri, 47 de persoane au murit. 116 copii internaţi în spital, din care opt sunt la Terapie Intensivă

CORONAVIRUS ROMÂNIA, 11 septembrie. 2.648 de noi îmbolnăviri, 47 de persoane au murit. 116 copii internaţi în spital, din care opt sunt la Terapie Intensivă
11 septembrie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, 2.648 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 47 de persoane au decedat. La ATI sunt internaţi 581 de pacienţi cu COVID-19, numărul lor fiind în creştere. De asemenea, sunt internaţi 116 copii, din care opt sunt la Terapie Intensivă.

Până astăzi, 11 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.118.549 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 1.064.834 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.648 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 261 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până sâmbătă, 34.961 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 10.09.2021 (10:00) - 11.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 47 de decese (25 bărbaţi şi 22 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Decesul înregistrat în judeţul Mehedinţi este al unui pacient infectat în Albania.

Dintre cele 47 decese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 11 la categoria de vârstă peste 80 ani.

42 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 2 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referinţă.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.454. Dintre acestea, 581 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienţilor internaţi, 116 sunt minori, 108 fiind internaţi în secţii şi 8 la ATI.

Până sâmbătă, la nivel naţional, au fost prelucrate 9.260.460 de teste RT-PCR şi 2.674.138 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 16.652 de teste RT-PCR (5.932 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.720 la cerere) şi 32.160 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 18.891 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.171 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 54.414 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 107 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.877 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 575 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, vineri, 802 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 143.750 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost întocmit, tot vineri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.710 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS-CoV-2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.913 în Spania, 198 în Marea Britanie, 129 în Franţa, 3.124 în Germania, 95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 21 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia, 2 în Croaţia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda, Polonia şi Kuweit. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 194 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia şi unul în Bulgaria, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233