INSP: 80% dintre infectările noi cu COVID-19 sunt la persoane nevaccinate

Peste 80% din infectările noi cu Covid-19 au fost înregistrate la persoane nevaccinate, arată datele publicate miercuri de Institutul Național de Sănătate Publică. Potrivit INSP, 37,1% din totalul cazurilor din ultima săptămână s-au înregistrat în Bucureşti, Timiş, Cluj, Satu Mare şi Suceava, scrie Digi 24.
La nivel național a fost a doua zi consecutiv cu peste 2.000 de cazuri de infectare cu Covid-19 confirmate. În spitale, crește numărul de pacienți, se apropie de 4.000, iar la terapie intensivă ne apropiem de 500 de cazuri grave. Numărul copiilor internați crește - opt minori sunt în stare critică.
București și alte trei județe au cel mai mare număr de cazuri noi de Covid-19
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) informează miercuri că, în săptămâna 30 august - 5 septembrie, 37,1% din totalul cazurilor de COVID-19 s-au înregistrat în Bucureşti, Timiş, Cluj, Satu Mare şi Suceava. Potrivit Raportului săptămânal de supraveghere, postat pe pagina de internet a INSP, 80,4% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate.
Cu doar câteva zile înainte de începerea școlii, în București sunt tot mai multe cazuri de infectare cu SARS-COV2. Asta deși Capitala are o rată bună de vaccinare, de peste 50%. În ultimele 24 de ore, au fost diagnosticate 338 de cazuri noi, iar nivelul incidenței a ajuns la 1,21 la mie. Așa că autoritățile au decis să impună obligația de a purta masca de protecție și afară, în preajma școlilor și grădinițelor.
De la începutul pandemiei de COVID-19 şi până în prezent, 1 din 77 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical. 35,6% din totalul deceselor au fost înregistrate în Bucureşti, Călăraşi, Timiş, Constanţa şi Iaşi. De asemenea, 92,8% din totalul deceselor înregistrate au fost la persoane nevaccinate, iar 5% la persoane vaccinate cu schema incompletă, precizează INSP.
86% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani iar 57,4% din decese au fost la bărbaţi.
Conform INSP, 94,6% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

