Motociclist mort în urma unui accident grav, jefuit în drum spre morgă

Un tânăr motociclist care şi-a pierdut viaţa în urma unui grav accident de circulaţie a fost jefuit în drum spre morgă. Potrivit presei locale, părinţii acestuia au reclamat că i-au dispărut bunurile motociclistului: actele, ceasul de la mână, borseta cu bani şi un lănţişor de aur de la gât.
"Lui Simion Zafiu, tânărul motociclist din Fundu Moldovei, ucis pe loc într-un accident în Miroslăveşti, i-au dispărut tot atunci actele, ceasul de la mână, borseta cu bani şi un lănţişor de aur de la gât . De la locul accidentului până la Morgă, acesta este traseul unde au dispărut bunurile motociclistului decedat. A fost jaf sub ochii oamenilor legii s-ar putea spune şi încă nimeni nu a făcut publică situaţia. Părinţilor lui Simi li s-ar fi cerut discreţie asupra jafului”, notează Stiridebucovina.ro
Tragedia a avut loc pe 23 iunie pe drumul european E85, în localitatea Mirosloveşti din Iaşi. Din primele cercetări, poliţiştii spun că motociclistului Simion Zafiu s-ar fi angajat într-o depăşire regulamentară, moment în care a fost acroşat de şoferul unui camion ce nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers către stânga, spre o balastiera din localitate.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Activități preventive pentru sărbători în siguranță
.jpg)
Autoritățile constănțene colaborează pentru introducerea Trenului Metropolitan
_1024x768.jpg)
CONSTANȚA. Sprijin pentru persoanele vulnerabile
Aditivii „îndulcesc” cozonacul: peste 20 de sortimente cu rețete îndoielnice în magazinele mari
Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central
Spitalul „Sf. Apostol Andrei” Constanța funcționează normal în perioada sărbătorilor pascale
Se oprește apa în localitățile Hârșova și Ciobanu
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

