dobroge.tv

Live

Controale în toată ţara, pentru limitarea răspândirii pandemiei de coronavirus - atenţie sporită pentru litoral şi zonele de munte

Controale în toată ţara, pentru limitarea răspândirii pandemiei de coronavirus - atenţie sporită pentru litoral şi zonele de munte
03 iulie 2020
Redactia DTV
Publicitate

Se intensifică controalele pe litoral şi la munte, în contextul pandemiei de coronavirus. Este anunţul secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan Despescu, care a precizat că vor fi luate toate măsurile necesare pentru limitarea răspândirii pandemiei.

„Au fost stabilite mai multe măsuri: suplimentarea efectivelor şi forţelor care acţionează în teren pentru verificarea respectării regulilor de protecţie sanitară; organizarea unor grupe de coordonare operativă la nivelul municipiului Bucureşti şi în judeţe, sub coordonarea prefecţilor su scopul de a analiza situaţia operativă şi direcţionarea forţelor către zonele de risc”, a anunţat, vineri dimineaţă, Bogdan Despescu, după o şedinţă cu premierul Ludovic Orban, la care au participat miniştri şi instituţiile cu rol de control.

Potrivit acestuia, au fost formate şi echipe mixte formate din poliţişti, jandarmi, pompieri, reprezentanţi ai ITM, DSVSA, şi OPC pentru a realiza verificări operative.

„Am stabilit organizarea unor acţiuni cu efective mărite, în mai multe zone, zone aglomerate centre comerciale, pieţe, atât în zona urbană, cât şi rurală. De asemenea, acţionăm cu prioritate pe litoralul Mării Negre, în zonele turistice, zonele de munte şi vom aloca suficiente resurse”, a mai afirmat Despescu.

De asemenea, acesta a anunţat alocarea unui număr pentru a fi sesizate nereguli: „Nu dorim să aplicăm sancţiuni, dar acolo unde vom constata încălcări ale legii, vom luat toate măsurile necesare”.

În legătură cu lipsa măsurilor de protecţie pe litoral, Despescu a precizat: „Vom organiza acţiuni cu forţe mărite, detaşate din ţară şi din IGPR, Jandarmeria Română, cu tot ce înseamnă angrenarea unor tehnici de documentare şi aprobare a acestor activităţi, astfel încât să existe măsuri de protejare a cetăţeanului. Unde se vor constata abateri, se vor dispune inclusiv măsuri de suspendare a activităţii operatorilor economici”.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233