Decizie fără precedent pentru un monument istoric: Palatul Reginei Maria, din Mamaia, revine patrimoniului național!
Decizie fără precedent pentru un monument istoric: Tribunalul Constanța a anulat contractul de vânzare a Palatului Reginei Maria, din Mamaia, iar monumentul revine patrimoniului național. Procesul a fost deschis în instanță de Ministerul Culturii după ce presa locală a scris că Palatul fusese vândut fără acordul statului.
De aproape un secol, în centrul staţiunii Mamaia tronează fosta reşedinţă de vară a Reginei Maria, locul pe care Regina l-a adorat. Lucrările măreţei reşedinţe de vară au început în 1923 şi s-au finalizat trei ani mai târziu.
Palatul cu mansardă avea centrală termică, bucătărie modernă, garderobă, spălătorie, bufet, iar în curte a fost amenajat un părculeţ în mijlocul căruia a fost ridicată o fântână. Mai tarziu comunistii au construit o piscina in locul parcului botanic. Un an mai tarziu, după ce Radu Mazăre a câștigat al doilea mandat de edil, Primăria Constanța a vândut terenul prin negociere directă, cu doar 28 de euro/mp. Din 2003 pana in 2014, timp de
11 ani, Palatul Regal din Mamaia a fost exploatat la sange.
După ce a descoperit Balcikul, Regina Maria a cerut ca şi acolo să fie construit un castel identic cu cel de la Mamaia. Acolo şi-a mutat ulterior reşedinţa de vară. În tot acest timp bulgarii au înțeles cât de importantă este istoria unui popor și cât de mult se poate câștiga de pe urma ei. În tot acest timp, Castelul Reginei din Mamaia zace în ruină.
Clădirea monument de la Balchik este bine conservată și e vizitată de mii de turiști. Numai din vânzarea de bilete și suveniruri la castel, bulgarii încasează anual aproximativ 1,5 milioane de euro.