Administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID ar putea începe în luna octombrie: cine va avea prioritate
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, medicul Valeriu Gheorghiţă, afirmă că, dacă Agenţia Europeană a Medicamentului va recomanda la începutul lunii septembrie administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID, România ar putea începe etapa de administrare a dozei a treia la începutul lunii octombrie. Prioritizarea va fi aceeaşi ca la debutul campaniei de vaccinare, însă prioritatea autorităţilor este vaccinarea cât mai multor persoane care nu s-au imunizat încă. Cei vaccinaţi şi care au şi trecut prin boală nu au recomandarea pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID.
„Pe de o parte, am văzut că sunt mai multe ţări care au adoptat deja această schemă cu un rapel la cel puţin şase luni. În momentul de faţă în Israel se administrează persoanelor peste 50 de ani, deja în Statele Unite au decis ca să înceapă cea de-a treia doză la cel puţin opt luni de la completarea schemei de vaccinare, vor începe cu persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la compania BioNTech/Pfizer, compania Moderna, administrându-se câte o doză din fiecare tip de vaccin, pentru cei care au făcut schema de vaccinare cu Johnson se aşteaptă încă studii pentru a vedea dacă trebuie administrată o altă doză de la cel de la Johnson&Johnson sau trebuie făcută o schemă mixtă, cu administrarea unui rapel de ARN Mesager”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, vineri seară, la Digi 24.
În ceea ce priveşte România, medicul a anunţat că perioada minimă între doza de rapel şi a trei doză de vaccin va fi de cel puţin şase luni, iar prioritizarea va fi aceeaşi ca la momentul începerii administrării vaccinurilor.
„Vom începe cu aceleaşi categorii care au fost prioritizate în etapa iniţială a campaniei de vaccinare şi anume personalul medical, personalul din centre sociale, rezidenţii din centrele sociale, persoanele vulnerabile, vârstnici, cei cu boli cronice care sunt internaţi în aceste centre, precum şi persoanele cu vârstă mai mare de 65 de ani, şi ei vulnerabili. Progresiv, vor intra şi celelalte categorii populaţionale”, a adăugat medicul.
El a susţinut că, dacă Agenţia Europeană a Medicamentului va face recomandarea privind administrarea celei de-a treia doze de ser la începutul lunii septembrie, aşa cum se estimează, cel mai târziu la începutul luni octombrie va putea demara administrarea celei de-a treia doze de vaccin.
Programarea se va face fie prin platforma dedicată, la optimizarea căreia se lucrează, fie cu prezentare directă la centrul de vaccinare.
„Prioritatea rămâne să vaccinăm cât mai multe persoane cu prima schemă, aşa încât cei care se vor prezenta la centrele de vaccinare şi care nu au făcut nicio doză vor avea prioritate pentru vaccinare. Mesajul nostru este foarte clar: cei care nu au primit nicio doză de vaccin vor fi prioritari. Cei care beneficiat deja de o schemă de vaccinare, ţinând cont de faptul că avem suficiente doze disponibile şi capacitate de vaccinare, eu cred că lucrurile se vor derula mult mai uşor în acel moment”, a mai afirmat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID.
Gheorghiţă a precizat că studiile recente, unele realizate inclusiv în România, susţin intenţia autorităţilor care vor ca persoanele care au istoric de trecere prin boală să nu primească a treia doză de vaccin.
Medicul a adăugat că „foarteprobabil” cei care au făcut prima schemă de vaccinare cu serul AstraZeneca vor primi a treia doză de vaccin dintr-un ser bazat pe ARN Mesager. El a susţinut că România are doze suficiente de vaccin şi că va primi, luna viitoare, noi tranşe de vaccin.
Sursă foto: G4Media.ro