UPDATE. Trupul neînsuflețit al persoanei dispărute în zona hotelului Malibu din stațiunea Mamaia, a fost găsit

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au transmis în această dimineață că reîncep căutările persoanei dispărute în mare, în stațiunea Mamaia, zona hotelului Malibu. În acest sens, intervin trei scafandri și o autospecială de scafandri.
Reamintim că LESNEANU IOANA-LILIANA, în vârstă de 52 de ani, din municipiul Constanța a fost dată dispărută de familie în data de 18 august, după ce cu o zi înainte a plecat în mod voluntar de acasă și nu a mai revenit până în prezent.
CITEȘTEȘI: CONSTANŢA. Liliana a plecat de acasă şi este de negăsit: aţi văzut-o?
Ioana Leșneanu era angajată ca bibliotecară la Universitatea Ovidius din Constanța. Hainele și geanta femeii au fost găsite pe plaja din Mamaia, iar vineri, 20 august, au început căutările.
UPDATE 10.00
A fost găsit trupul neînsuflețit al persoanei, între stabilopozii digului din zona Pescărie.
Ce spun reprezentanii ISU Dobrogea
„În această dimineață, scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța au găsit o persoană de sex feminim prinsă între stabilopozii digului din zona Pescărie. Din păcate, aceasta fiind decedată. Persoana a fost extrasă de acolo și predată echipajului SAJ. Vă reamintim faptul că încă de ieri dimineață de la orele 10.00 am participat la căutările unei persoane de sex feminin dată dispărută în data de 18 august, ale cărei haine au fost găsite pe plajă în acea zonă. Ieri am participat la căutări cu ambarcațiunea targa, cu scafandri și de asemenea cu un echipaj de prim ajutor, iar astăzi au participat la căutări trei scafandri și o autospecială de scafandri din cadrul Inspectoratului”, a declarat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea.
Sursă foto: Știri pe surse
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Noapte de foc în județul Tulcea: patru case cuprinse de incendii

Avertisment BNR: nu răspundeți la apeluri sau mesaje false care par oficiale

Prins cu o țigară „specială”: jandarmii au depistat un bărbat cu substanțe posibil psihoactive
Constanța, sub avertizare de Cod Galben de vânt
Proiecte de reabilitare termică pentru mai multe blocuri din Constanța. Investiție de aproximativ 20 milioane lei prin PNRR
A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii
Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

