Denisa s-a trezit după 3 luni în comă, după o bătaie de la iubit. Fata vrea să lupte pentru viaţa ei, dar are nevoie de ajutor; '' El 7 ani de pușcărie, ea distrusă pe viață''
Denisa, tânăra băgată în comă de iubitul ei, are mare nevoie de ajutor. După ce a stat trei luni în comă, Denisa este doar piele și os, abia dacă poate face câțiva pași sigură.
”Aceasta a fost DENISA, o tânăra din județul Sălaj care avea toată viața înainte. Aceasta este DENISA o leguma distrusă in bătaie de un călău pe care îl considera iubit. El 7 ani de pușcărie, ea distrusă pe viața dar .... când doctorii spuneau ca nu are nici o șansa de supraviețuire ea lupta și după 3 luni de coma s-a trezit, vrea sa lupte pentru viața ei care i-a fost luată pe nedrept dar are nevoie de noi toți are șanse mari de recuperare dar cu costuri extrem de mari care mama ei o femeie singura de la țara nu și le poate permite nici in 100 de vieți, dar cu ajutorul vostru oameni buni și inimoșii poate sa reușească. În poze aveți atașat contul mamei orice donație cât de mică e binevenita. Nu rămâneți indiferenti la asemenea drame mâna de la mâna putem face o lume mai buna”, este postarea de Facebook.
Contul în care se pot face donații este RO75CECEC001946246584211 deschis la CEC Bank, titular Cornelia Chiș, mama tinerei.
Bătută până a fost băgată în comă
Tânăra a ajuns la spital în stare gravă, anul trecut în noiembrie, după ce a fost lovită cu pumnii în zona capului, în mod repetat, în plină stradă. Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, agresiunea a avut loc pe o stradă din municipiu, pe fondul consumului de alcool, iar agresorul a fost chiar concubinul victimei, un tânăr de 25 de ani.
Cei doi aveau o relație de aproximtativ doi ani de zile, iar într-o criză de gelozie, bărbatul a luat-o la bătaie pe tânără, lovind-o în mod repetat cu pumnii în zona capului până când aceasta a căzut, inconștientă, pe trotuar. Bărbatul a dus-o pe femeie la locuința unor prieteni, aceasta fiind, în continuare, în stare de inconștiență. Agresorul a continuat să bea cu amicii, iar abia a doua zi, văzând că femeia este tot în stare de inconștiență, a sunat la 112 și a anunțat fapta comisă. Tânăra a fost transportată la spital iar agresorul a fost reținut pentru 24 de ore.
La data de 22 aprilie, acesta a fost condamnat de către magistrații Tribunalului Sălaj la 7 ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor, scrie graiulsalajului.ro.