Tânărul bucureștean care a terorizat turiștii și constănțenii din stațiunea Mamaia, pus sub control judiciar
Vlad, un tânăr din Galați, stabilit în București, a terorizat turiștii dar și constănțenii aflați în stațiunea Mamaia. Prin diferite clipuri postate pe rețelele de socializare, acesta a strânit revolta oamenilor.
Poliţiştii din Constanţa s-au autosesizat după ce au văzut înregistrările, iar vineri, 13 august, acesta a fost audiat și reținut pentru 24 de ore -- detalii aici: Tânărul bucureștean care a terorizat turiștii dar și constănțenii din stațiunea Mamaia a fost reținut
Deși procurorii au cerut arestarea preventivă a lui Vlad pentru 30 de zile, instanța de judecată a respins cererea. Astfel, tânărul a fost pus sub control judiciar.
Reamintim că acesta s-a filmat în timp ce arunca un scaun de la balconul hotelului, peste dpuă mașini parcate, dar și în timp ce aruncă cu o sticlă în spatele unor tinere care mergeau pe stradă -- detalii aici: CONSTANȚA. Sticle și scaune, aruncate de la balcon, în trecători și mașini: polițiștii fac cercetări pentru a descoperi autorul
Și mai revoltător, acesta a oprit pe stradă două femei de etnie rromă și le-a promis 2.000 de lei dacă își omoară copiii în fața lor -- detalii aici: CONSTANȚA. Un tânăr le-a oferit câte 2.000 de lei unor femei pentru a-și omorî copiii în fața lui: „Dă-l dracu că faci altul. Uite ce mic e, oricum nu știe”
Sursă foto: Facebook Politia Română / news.ro