Mărturia celui mai tânăr pompier român plecat în Grecia. Andor luptă la doar 20 de ani cu flăcările din insula Evia: ''Ai mei s-au temut..''
La doar 20 de ani, Andor a plecat în misiunea din Grecia. Tânărul din Braşov povestește cum a ajuns să lupte cu flăcările în insula Evia și cum au reacționat părinții săi când au aflat de plecare. Aflat la începutul carierei, Andor le mulțumește colegilor care îl ajută să pătrundă tainele acestei meserii.
Povestea lui a fost prezentată pe pagina de Facebook a ministerului Aafcerilor Interne.
"Eram în concediu când am primit anunțul pe grupul de muncă, de la comandant."Deseară se pleacă spre București, iar mâine spre Grecia”.L-am sunat imediat și i-am spus că vreau să merg și eu. Văzusem situația din Grecia și mă gândeam la cât de greu trebuie să le fie.În meseria noastră, a salvatorilor, nu există termenul de străin. Suntem oameni și trebuie să ne ajutăm!
Când le-am spus că plec, ai mei s-au temut, dar au înțeles că îmi doresc să fiu acolo și să pun și eu umărul la tot acest efort comun. Acum vorbim zilnic, după ce termin tura. Intervențiile sunt destul de dificile. Terenul este foarte accidentat, iar din cauza căldurii și a vegetației uscate, pot apărea incendii oriunde. E ca o cursă contracronometru.
Trebuie să acționăm imediat ca să stingem focul înainte de a se extinde. Vorbim des cu localnicii, sunt impresionați de cum ne-am mobilizat și ne mulțumesc pentru ajutor. Chiar ne-au spus că ne consideră de-ai lor.
Cineva ne-a mulțumit chiar în limba română și ne-a oferit apă rece. Astfel de gesturi te copleșesc și îți confirmă că ai ales cea mai frumoasă meserie din lume. Voi rămâne în Grecia cât va fi nevoie de noi și sper ca la anul să mă întorc aici în vacanță, iar viața să revină la normal.
Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei din cadrul Detașamentului 1 Brașov și de la Secția de Pompieri Zărnești pentru că m-au ajutat să pătrund tainele meseriei de salvator.Sunt cu adevărat profesioniști, iar peste ani îmi doresc ca, la rândul meu, să le împărtășesc colegilor mai tineri din experiența acumulată.
Chiar dacă suntem pompieri din toate colțurile țării, aici în Grecia, pot spune că ne înțelegem din priviri, pentru că toți știm ce avem de făcut și pe toți ne unește bucuria de a fi salvator. Și mai știm că ceea ce ne-a adus în această misiune este dorința puternică de a ajuta și dragostea pentru semeni".
Așa ne-a descris Andor, pompier în vârstă de 20 de ani, din Brașov, experiența lui de până acum din Grecia"
Sursă foto: digi24.ro