Mesaje ale pompierilor români din iadul din Grecia: Când ne întorceam de la intervenţie, murdari şi obosiţi, am fost aşteptaţi de un grup de localnici pentru a ne aplauda şi mulţumi

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău a postat pe Facebook mesajele unora dintre pompierii care se află în Grecia pentru a participa la misiunile de stingere a incendiilor de vegetaţie.
Într-o postare însoţită de fotografii atât cu echipa de pompieri care se află în Grecia, cât şi cu intervenţiile la care participă, ISU Buzău a publicat câteva mesaje ale pompierilor buzoieni, care spun: "E greu, epuizant, dar ne alimentează mulţumirea localnicilor".
"În prima dintre zilele când am început dificilele acţiuni de stingere, în momentul când ne întorceam de la intervenţie, murdari şi obosiţi, am fost aşteptaţi de un grup de localnici ce s-au strâns în faţa mănăstirii unde ne odihnim pentru a ne aplauda şi mulţumi pentru ceea ce facem pentru ei. Nu înţelegem ce ne spun, dar am putut citi mulţumirea şi bucuria pe chipurile lor", a relatat plutonierul adjutant Nicu Taman, de la Staţia de Pompieri Râmnicu Sărat.
"Am ajuns la 02:00, si am dormit până la 06:00, când ne-am trezit să plecăm la intervenţie. Am fost frânt, dar a meritat. Incendiul se extinde foarte rapid, orice focar stins contează şi nu putem pierde timp. Facem tot ce putem ca
incendiul să fie lichidat cât mai repede. Avem tot ce ne trebuie, chiar şi în plus, localnicii ne aduc şi ei foarte des mâncare şi apă, chiar dacă avem destule. Suntem obosiţi după intervenţii, nu e deloc uşor, dar ne odihnim şi o luăm de la capăt. Ceea ce contează foarte mult e gratitudinea cu care ne întâmpină localnicii, ce ne încarcă cu energie şi ne oferă puterea să o luăm de la capăt în fiecare zi", a povestit plutonierul major Daniel Lăcustă de la Detaşamentul Buzău.
Din Buzău au plecat în Grecia 10 pompieri: 3 de la Detaşamentul de Pompieri Buzău, 3 de la Râmnicu Sărat şi 4 de la Staţia Mărunţişu.
În total, 108 pompieri români au plecat în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor izbucnite în mai multe zone din ţara afectată de cea mai gravă caniculă din ultimii 30 de ani.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Noapte de foc în județul Tulcea: patru case cuprinse de incendii

Avertisment BNR: nu răspundeți la apeluri sau mesaje false care par oficiale

Prins cu o țigară „specială”: jandarmii au depistat un bărbat cu substanțe posibil psihoactive
Constanța, sub avertizare de Cod Galben de vânt
Proiecte de reabilitare termică pentru mai multe blocuri din Constanța. Investiție de aproximativ 20 milioane lei prin PNRR
A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii
Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

