dobroge.tv

Live

Poliţist tulburat de cuvintele adolescentei electrocutate în timp ce-şi făcea poze pe tren. ''Scap cu viaţă? O să mor? Mi-e frică!''

Poliţist tulburat de cuvintele adolescentei electrocutate în timp ce-şi făcea poze pe tren. ''Scap cu viaţă? O să mor? Mi-e frică!''
09 august 2021
Redactia DTV
Publicitate

Ioan Cănărău, agent principal şef în cadrul Poliţiei Roman, a postat pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol Neamţ, al cărui lider este, detalii despre evenimentul Roman, acolo unde trei fete au fost la un pas de moarte după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face un selfie.

Duminică, 8 august, în jurul orei 08.00, trei fete, de 13, 14, respectic 15 ani, s-au urcat pe un vagon de marfă aflat în triaj, pentru a face poze, dar totul avea să se transforme într-o tragedie. Cea mai mare a suferit arsuri grave, pe o suprafaţă de 46%, fiind transporată cu elicopterul la Spitalul Sfânta Maria Iaşi.

Poliţistul Ioan Cănărău a fost unul dintre cei care au intervenit la accidentul din Gara Roman, fiind marcat de cele văzute:

"Scap cu viață, domnule polițist? O să mor? Mi-e frică!"
"Stai liniștită, o să fii bine, vei trăi peste 100 de ani, i-am zis, cineva, acolo sus, te iubește!"

Nu-mi ies din cap cuvintele spuse de adolescenta care a fost electrocutată când s-a urcat pe un vagon din Gara Roman, însoțită de două prietene, să-și facă selfie cu telefonul mobil!

Încă mă dor!

Ce-o fi fost în mințile lor habar n-am! Nici nu comentez!

Nu speram să găsesc pe cineva în viață!

Dumnezeu le-a protejat pe toate trei, ajutat de un erou, angajat al triajului.

O comanda electrică decuplează automat curentul de 27000 volți. Dacă lucrătorul din Triajul CFR nu era la post și nu striga la colegii lui să nu cupleze manual maneta comutatorului(manevră uzuală) vorbeam acum de trei victime carbonizate.

Amintirea vocii gâtuite a mamei căreia încercam să-i spun că fiica ei trăiește, e conștientă și va fi transportată la spital cu Salvarea, încă îmi provoacă fiori pe șira spinării!

În gând înjuram, pe gură îmi ieșeau cuvinte de încurajare!

Sufletul plângea, chipul nu arăta panică. Grea luptă am dus în interior!

La cer s-a ridicat copila... din fericire cu elicopterul SMURD care a transportat-o la o unitate medicală specializată!

Sper, vreau să se facă bine, vorbele mamei s-o certe în timp ce inima-i mulțumește lui Dumnezeu că i-a salvat copila.

Dragi tineri, faceți SELFIE CU VIAȚA, pe vagoane "navighează" MOARTEA!

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233