Poliţist târât cu portiera de un tânăr care a urcat la volan beat şi fără permis

Un poliţist a fost târât de portiera unei maşini de un şofer beat şi fără permis. Scenele s-au petrecut în satul Gorbăneşti, judeţul Botoşani. Agenţii se aflau la investigarea unui accident minor, în urma căruia un şofer a lovit cu maşina un biciclist când au observat un şofer care conducea haotic.
Poliţiştii l-au oprit pe tânăr, dar în momentul în care unul dintre agenţi a ajuns la portieră şi i-a cerut actele, botoşăneanul de 20 de ani a demarat în trombă. L-a agăţat pe poliţist cu portiera şi l-a târât pe drum după el. Din fericire pentru agent, a
reuşit să se desprindă repede şi nu a ajuns sub roţile maşinii. A început urmărirea iar după numai patru kilometri tânărul fugar s-a răsturnat cu maşina.
Prins de poliţişti acesta a mărturisit că s-a speriat fiindcă nu avea permis şi a recunoscut că a băut trei beri. Mai mult decât atât întrebat de poliţist de ce a urcat la volan fără permis, botoşăneanul a răspuns că' ”de prost”.
În autoturism cu acesta se mai afla un tânăr, dar acesta din urmă a fugit peste câmp după ce maşina s-a răsturnat. Mai mult decât atât şoferul a jurat în faţa poliţiştilor că nu-l cunoaşte.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

ÎPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre

Jandarmii au descoperit doi bărbați care transportau ilegal combustibil

Constanța, scenă pentru artiștii stradali, dar într-un cadru organizat. Noul regulament
Se oprește apa în zonele Mamaia Sat și Mamaia Nord!
Bărbat de 50 de ani, reținut pentru tâlhărie calificată la Năvodari
57 de subsectoare de plajă au fost adjudecate pentru o perioadă de 10 ani
Programul casieriilor RAJA de Paște! Unde vă puteți plăti facturile
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

