CONSTANŢA. Bărbat bătut de un şofer căruia i-a atras atenţia că circulă pe contrasens. Agresorul l-a urmărit prin oraş pentru a-i aplica o „lecţie”
Un bărbat a fost bătut bătut de un şofer după ce i-a îndraznit să-i atragă atenţia că circulă pe contrasens. Agresorul l-a urmărit prin oraş pentru a-i aplica o „lecţie”.
Incidentul s-a petrecut în data de 5 august, în jurul orei 22.10. Poliţişti din cadrul Secţiei 1 Constanţa au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe bulevardul Mamaia, către Delfinariu, a observat un autovehicul care circula pe contrasens.
„Acesta i-a atras atenţia şoferului, referitor la modul de deplasare, moment în care conducătorul vehiculului ar fi devenit agresiv, ameninţându-l cu o armă albă şi urmărindu-l până în zona unei benzinării, unde ar fi coborât din autoturism şi l-ar fi agresat fizic”, transmite IPJ Constanţa.
În urma cercetărilor, poliţiştii l-au identificat pe bărbatul în cauză, de 31 de ani, din municipiul Constanţa. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, iar în urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.
În cursul zilei de ieri, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, care a admis măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.