dobroge.tv

Live

Intrăm în postul Adormirii Maicii Domnului. Care sunt zilele cu dezlegare la peşte

Intrăm în postul Adormirii Maicii Domnului. Care sunt zilele cu dezlegare la peşte
01 august 2021
Redactia DTV
Publicitate

Creştinii ortodocşi au intrat  în postul Adormirii Maicii Domnului, numit popular postul Sfintei Marii sau al Sântămăriei, care durează două săptămâni. Dezlegare la peşte va fi doar în 6 august şi în 15 august, ziua praznicului. Astfel, timp de două săptămâni, credincioşii ţin al treilea mare post din an, după cel al Paştilor şi cel al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. 

Adormirea Maicii Domnului sau „Paştile verii“ reprezintă cea mai importantă sărbătoare închinată Sfintei Maria, iar pentru români este şi ocrotitoarea marinarilor, în mai multe oraşe fiind organizate procesiuni cu icoane şi pelerinaje. Acest post are o durată de două săptămâni (1-15 august). Lăsata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului se face pe data de 31 iulie. 

Patru sărbători închinate Maicii Domnului 

 În fiecare an, la 15 august, creştinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, considerată una dintre cele mai importante sărbători închinate Maicii Domnului. În calendarul Bisericii Ortodoxe există patru sărbători închinate Fecioarei Maria: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Bunavestire şi aceasta din urmă, considerată a fi de o covârşitoare însemnătate. 

Biserica Ortodoxă o cinsteşte cum se cuvine pe Maica Domnului. Aceasta este pomenită la fiecare slujbă prin rugăciuni, cântări religioase, acatiste sau paraclise. Pe Fecioara Maria o au ca şi ocrotitoare copiii care au fost botezaţi cu numele ei sfânt şi tot ea este purtătoarea de grijă a tuturor mănăstirilor din ţara noastră.

Tradiţia spune că, de Sfânta Maria, se culeg flori şi se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că ele vor fi bune de leac. Gospodinele duc la biserică fructe pe care le slujesc şi apoi le dau de pomană pentru sufletul rudelor decedate. Tradiţia spune că dacă de Sfânta Maria înfloresc trandafirii va fi toamnă lungă. Ţăranii care aveau vii mari obişnuiau să tocmească paznici. Tot acum, bărbaţii schimbau pălăria cu căciula, deoarece vremea începe să se răcească. Cei care mai erau văzuţi cu pălărie după 15 august erau ironizaţi. 

Se interzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb şi dormitul pe prispă. 

De pe 15 august se deschidea, în satul tradiţional, un important sezon al nunţilor, ce ţinea până la intrarea în postul Crăciunului. Se organizau târgurile de toamnă. Perioada dintre cele două Sântămării, numită Între Sântămării, se consideră timp optim pentru semănăturile de toamnă.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233