Guvern: Peste 5 milioane de persoane vaccinate anti-COVID cu cel puţin o doză
Guvernul anunţă că peste 5 milioane de persoane au fost vaccinate anti-COVID cu cel puţin o doză şi prezintă beneficiile vaccinării.
”Peste 5.000.000 de persoane vaccinate! Astăzi am depăşit pragul de 5.000.000 de persoane vaccinate cu cel puţin o doză. Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluţie de protecţie împotriva COVID-19”, precizează Executivul.
Guvernul precizează că prin vaccinare împotriva COVID-19: se reduce riscul de infectare; se reduce riscul de transmitere a virusului; se reduce considerabil riscul de spitalizare; se reduce considerabil riscul de deces.
Initial, premierul Florin Cîţu stabilise ca ţintă vaccinarea a 5 milioane de persoane până la 1 iunie şi a 10 milioane de persoane pânăîn 1 august.
Cîţu a declarat recent că acestea nu sunt ţinte şi nu sunt obiectivele unei guvernări, sunt estimări care au venit după discuţiile cu specialiştii.