Un bătrân de 81 de ani și-a dat viața pentru a salva un copil de șase ani. Mama și fratele băieţelului au murit înecați
Tragedie în judeţul Gorj! O mamă şi fiul ei au murit înecaţi în râul Motru. Un vecin de 81 de ani a încercat să-i salveze, însă, din păcate, nu a mai reuşit să iasă din apă. Înainte să moară, bărbatul a reuşit să salveze un copil de 6 ani.
Potrivit observatornews.ro, mama, în vârstă de 30 de ani, a mers cu cei doi fii ai săi la scăldat. Copiii au ajuns la un moment dat într-un loc unde apa depășea 2 metri adâncime, iar mama a sărit imediat după ei, dar nici ea nu a reuşit să mai iasă la suprafaţă. Un bărbat în vârstă de 81 de ani, care scotea apă cu motopompa din râu, a văzut întreaga scenă şi a sărit în ajutor. A apucat să-l scoată din apă pe cel mic, după care a fost luat de curenţi.
"Cred că s-a băgat după ea şi după copil. El ce să facă la 81 de ani. Copii au făcut baie exact lângă motopompa mea. Am întins furtunele și l-am lăsat aici. În altă parte era multă lume", a declarat Cristian Rodică, fiul bătrânului decedat, pentru sursa citată.
Echipajele de salvare au sosit la faţa locului imediat. Pe copil l-au găsit prima dată şi i s-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără vreun rezultat. Pe mamă şi pe bătrân i-au găsit mai târziu, fără semne vitale.
"Am ajuns aici, am găsit cele trei persoane, dintre care un bătrân în vârstă de 81 de ani, un copil de 9 ani și o femeie de 30 de ani. Toţi decedaţi", a declarat Vasile Vintilescu, SAJ Gorj.
"La faţa locului au fost direcţionate două ambarcaţiuni şi un echipaj SMURD din cadrul instituţiei noastre, precum şi 2 echipaje din cadrul SAJ Gorj", a precizat şi Florin Chisim, purtător de cuvânt ISU Gorj.
Sursă foto: Antena 3