Familie de cetăţeni irakieni, aflată în stare de deshidratare, ajutată de poliţiştii de frontieră: un copil a ajuns la spital

Poliţiştii de frontieră de la Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni au depistat, în zona de competenţă, şapte persoane, doi adulţi şi cinci minori, care au încercat să intre ilegal în România din Serbia. Aceştia prezentau simptome de deshidratare, iar autorităţile au acordat primul ajutor specific în astfel de situaţii şi au solicitat ajutor medical de specialitate.
„Având în vedere că aceştia prezentau simptome de deshidradare, poliţiştii de frontieră au acordat primul ajutor specific în astfel de situaţii şi au solicitat ajutor medical de specialitate. Unul dintre minori a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, fiind însoţit de mama sa.
În data de 23.07.2021, în jurul orei 18.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni, au depistat pe un drum judetean, între localităţie Giulvăz şi Foeni, şapte cetăţeni străini, doi adulţi şi cinci minori, care se deplasau pe jos. Acţiunea a beneficiat şi de sprijinul unui lucrător din cadrul Agenţiei Frontex, aflat în misiune în ţara noastră în cadrul operaţiunii Flexible Operational Acivities Land 2021.
Deoarece cei în cauză prezentau simptome de deshidratare, iar unul dintre minorii din grup se afla în stare de deshidratare accentuată, poliţiştii de frontieră au contactat imediat serviciul medical de urgenţă, care s-a deplasat la faţa locului în astfel de situaţii. Minorul şi mama acestuia au fost transportaţi cu o ambulanţă la un spital din Timişoara, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În urma verificărilor preliminare s-a stabilit că toţi cei şapte sunt o familie de cetăţeni din Irak, doi adulţi cu vârste de 32 respectiv 36 de ani şi cinci minori cu vârste cuprinse între 5 şi 13 ani. Aceştia au trecut ilegal frontiera din Serbia în România pe jos, pe la frontiera verde.
În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în prezent, cele două persoane fiind internate în spital, sunt sub supraveghere medicală urmând ca, în funcţie de starea lor de sănătate, să fie dispuse măsurile legale ce se impun”, arată comunicatul de presă al Poliţiei de Frontieră.
Sursă foto: Poliția de Frontieră
Sursă video: News.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii

Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni

L-ați văzut? Un tânăr a plecat de acasă și nu s-a mai întors
A fost emis un mesaj RO-Alert de intensificări puternice ale vântului
Ambarcațiune cu 350 kg de peşte capturat ilegal la bord şi 1.800 metri de plasă, depistat de polițiștii de frontieră
Speed Marathon în județul Constanța! Peste 200 de accidente de la începutul anului
O grădiniță din Constanța va fi renovată
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

