dobroge.tv

Live

Damen anunţă restructurarea a 228 de posturi de la Şantierul Naval Mangalia: angajaţii vor primi până la nouă salarii compensatorii

Damen anunţă restructurarea a 228 de posturi de la Şantierul Naval Mangalia: angajaţii vor primi până la nouă salarii compensatorii
23 iulie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Damen a anunţat restructurarea a 228 de posturi de la Şantierul Naval Mangalia, precizând că angajaţii disponibilizaţi vor primi până la nouă salarii compensatorii.

Potrivit unui comunicat al Damen, Adunarea Generală a Acţionarilor a aprobat, în şedinţa de vineri, reorganizarea Şantierului Naval Damen Mangalia, un plan anunţat în urmă cu un an, iar această reorganizare înseamnă restructurarea a 228 de posturi.

Reorganizarea activităţii este consecinţa directă a faptului că Damen trebuie să se adapteze la situaţia economică din sectoarele maritime mondiale. Din cauza scăderii cererii din sectoarele offshore şi a concurenţei crescute a şantierelor navale care sunt susţinute de stat în Asia, activităţile de construcţie şi reparaţie navală au scăzut dramatic în 2020. Acest efect a fost exacerbat de impactul pandemiei Covid-19. Ca atare, noile comenzi de construcţii navale din Europa au scăzut cu 64% în tonaj anul trecut comparativ cu 2019 (în termeni valorici: 40% în scădere)”, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că Damen a fost nevoită să anunţe această reorganizare la 6 iulie 2020, care a implicat pierderea a 642 de locuri de muncă în Galaţi şi 228 de locuri de muncă în Mangalia. De asemenea, în Olanda, câteva sute de locuri de muncă au fost declarate redundante, iar aceste reorganizări au fost deja implementate în Galaţi şi Olanda.

Damen precizează că, în consultare cu sindicatele şi autorităţile, va fi elaborat un plan social care respectă în totalitate prevederile contractului colectiv de muncă, iar angajaţii afectaţi de restructurare vor primi până la nouă salarii compensatorii.

Reorganizarea este necesară şi va permite şantierului posibilitatea de redresare şi adaptare la situaţia actuală, astfel încât celelalte sute de locuri de muncă să nu fie afectate. Damen este o afacere de familie ce are o viziune pe termen lung. Construcţia navală românească joacă un rol esenţial în activitatea grupului Damen, iar şantierele Damen Mangalia şi Damen Galaţi au o importanţă vitală. Acest lucru este subliniat de numeroasele investiţii pe care le-am făcut în ambele şantiere”, a declarat Chris Groninger, director general al Şantierului Naval Damen Mangalia.


Sursă foto: news.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233