Accident cumplit în această dimineaţă. Patru oameni au murit după ce şoferul nu a acordat prioritate
Un accident cumplit a avut loc vineri dimineața pe Calea Șurii Mici din municipiul Sibiu, la intersecție cu Drumul Național 7H. Accident teribil în Sibiu. Patru oameni și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe un drum secundar pe DN 7H fără ca șoferul să acorde prioritate.
Autoturismul de teren a fost spulberat de un camion care circula regulamentar. La locul accidentului au ajuns imediat un echipaj SMURD, o autospecială de transport victime multimple și o echipă de descarcerare, scrie observatornews.ro.
În autoturismul de teren se aflau patru persoane, doi bărbați și două femei. Pompierii au început manevrele de resuscitare însă, din păcate, toate cele patru persoane din autoturism prezentau leziuni incompatibile cu viață. În zona producerii accidentului traficul este blocat total și este deviat pe Calea Șurii Mici și pe un alt drum secundar. Polițiștii se află la fața locului pentru a afla toate circumstanțele care au dus la producerea acestui accident deosebit de grav.