dobroge.tv

Live

Klaus Iohannis, la retragerea armatei din Afganistan: „Aţi scris istorie, sunteţi eroii generaţiilor noastre şi suntem mândri de voi”

Klaus Iohannis, la retragerea armatei din Afganistan: „Aţi scris istorie, sunteţi eroii generaţiilor noastre şi suntem mândri de voi”
21 iulie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîțu au participat miercuri, 21 iulie, la ceremonia militară organizată cu ocazia încheierii misiunii Armatei României în Afganistan. Ceremonia a început la ora 10.00 în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.

Klaus Iohannis a declarat că misiunea Forţelor Armate ale Româneiei în Afganistan va rămâne în istorie drept cea mai lungă complexă şi operaţie militară din afara teritoriului naţional după Al Doilea Război Mondial.

Participarea la această amplă operaţie militară a reprezentat o poziţionare strategică a României, aşezându-se alături de NATO în războiul împotriva terorismului”, a punctat şeful statului, potrivit news.ro.

El a menţionat că 27 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi 227 au fost răniţi, unii dintre ei cu urmări grave. „Aţi scris istorie, sunteţi eroii generaţiilor noastre şi suntem mândri de voi. Ne-aţi arătat că dragostea de ţară, spiritul de sacrificiu, curajul şi patriotismul rămân repere fundamentale ale naţiunii noastre. Nu ne vom uita niciodată eroii”, le-a transmis Iohannis militarilor.

Marcăm astăzi o zi cu totul specială, încărcată de emoţie şi de recunoştinţă. De câte ori vorbim de eroii României, cei mereu gata de sacrificiul suprem, avem tendinţa să ne gândim mai degrabă la trecut. Dar eroismul şi iubirea de ţară sunt printre valorile constitutive ale naţiunii noastre”, a afirmat Iohannis, în discursul ţinut la ceremonia militară organizată cu ocazia încheierii misiunii Armatei României în Afganistan.

El a adăugat că misiunea Forţelor Armate ale Româneiei în Afganistan va rămâne în istorie drept cea mai lungă complexă şi operaţie militară din afara teritoriului naţional după Al Doilea Război Mondial. „Sunt mii de femei şi bărbaţi care au lăsat în ţară părinţi, au lăsat copii, pe care nu i-au mai putut vedea crescând, au lăsat oameni dragi pentru a lua parte la o misiune care le-a pus viaţa în pericol. E un efort susţinut pe care doar oamenii devotaţi şi curajoşi îl pot face”, a subliniat Iohannis.

Potrivit şefului statului, participarea la această amplă operaţie militară a reprezentat o poziţionarea strategică a României, ţara noastră aşezându-se alături de NATO în războiul împotriva terorismului. „România a arătat că e un partener de încredere al SUA, greu încercate de atacurile teroriste din septembrie 2001”, a declarat Iohannis.

El a subliniat că prezenţa României în Afganistan ne-a adus respectul aliaţilor şi al comunităţii internaţionale şi că România şi-a respectat angajamentele asumate, rămânând în Afganistan până la îndeplinierea misiunii şi retragerea forţelor NATO. „Militarii noştri s-au adaptat războiului asimetric. E o performanţă care merită respectul nostru. A fost un efort uriaş şi în ţară pentru a pregăti contingentele”, a arătat Iohannis.

Potrivit preşedintelui, succesul acestei misiuni se datorează în mare parte şi susţinerii din partea familiilor militarilor rămase acasă. „Cel mai greu preţ plătit este de sânge şi lacrimi pentru această misiuni. 27 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi 227 au fost răniţi, unii dintre ei cu urmări grave. (...) Aţi scris istorie, sunteţi eroii generaţiilor noastre şi suntem mândri de voi. Ne-aţi arătat că dragostea de ţară, spiritul de sacrificiu, curajul şi patriotismul rămân repere fundamentale ale naţiunii noastre. Nu ne vom uita niciodată eroii”, a afirmat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a decorat 18 drapele de luptă

În semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor deosebite obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice în Teatrul de Operaţii din Afganistan, pentru contribuţia adusă la promovarea imaginii Armatei României, preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, cu însemn de război, pentru militari, Drapelului de Luptă al Comandamentului Forţelor Întrunite „General Ioan Emanoil Florescu” şi Drapelului de luptă al Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale

De asemenea, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor meritorii obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice în Teatrul de Operaţii din Afganistan, pentru contribuţia adusă la promovarea imaginii Armatei României, preşedintele României a conferit:

  • Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Mare Ofiţer, cu însemn de război, pentru militari, Drapelului de Luptă al Batalionului 280 Infanterie Mecanizată „Căpitan Valter Mărăcineanu”, Drapelului de Luptă al Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” şi Drapelului de Luptă al Batalionului 495 Paraşutişti „Căpitan Ştefan Soverth”;
  • Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Comandor,cu însemn de război, pentru militari, Drapelului de Luptă al Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”, Drapelului de Luptă al Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, Drapelului de Luptă al Batalionului 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi” şi Drapelului de Luptă al Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni”;
  • Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Ofiţer, cu însemn de război, pentru militari, Drapelului de Luptă al Batalionului 341 Infanterie „Constanţa”;
  • Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn de război, pentru militari, Drapelului de Luptă al Batalionului 151 Infanterie „Războieni”, Drapelului de Luptă al Batalionului 812 Infanterie „Bistriţa”, Drapelului de Luptă al Batalionului 811Infanterie „Dej”, Drapelului de Luptă al Batalionului 634 Infanterie „Mareşal JózefPiłsudski” şi Drapelului de Luptă al Regimentului 307 Infanterie Marină „Heracleea”;
  • Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Cavaler, cu însemn de război, pentru militari, Drapelului de Luptă al Bazei 90 Transport Aerian „Comandor Aviator Gheorghe Bănciulescu” şi Drapelului de Luptă al Componentei Operaţionale Aeriene „General Comandant-Aviator Ermil Gheorghiu”.
  • Totodată, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor importante obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice în Teatrul de Operaţii din Afganistan, preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, Drapelului de Luptă al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Dragi militari, bine aţi revenit acasă! Aţi scris istorie, sunteţi eroii generaţiilor noastre şi suntem mândri de voi! Ne-aţi arătat că dragostea de ţară, spiritul de sacrificiu, curajul, abnegaţia şi patriotismul rămân repere fundamentale ale naţiunii noastre. Sunt sentimente înalte, care i-au călăuzit pe înaintaşii noştri, sunt moştenirea pe care am primit-o şi pe care, prin exemplul dumneavoastră, o transmitem mai departe generaţiilor viitoare. Nu ne vom uita niciodată eroii!”, a afirmat Klaus Iohannis.


Sursă foto: Facebook Klaus Iohannis

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233