ATENȚIE, ȘOFERI! Începând de joi se modifică timpii de semaforizare în intersecția de la Dacia
Semafoarele de la intersecția bulevardului Tomis cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu vor fi resincronizate. De mâine, va fi introdusă o nouă diagramă de funcționare a programului de semaforizare.
Mai exact, pe bulevardul Tomis pe direcția dinspre strada Soveja, timpul alocat culorii verde a semaforului va porni cu opt secunde întârziere față de timpul alocat culorii verde pe direcția dinspre strada Poporului.
În prezent, culoarea verde a semaforului pornește concomitent pe aceste două direcții, iar decizia a fost adoptată pentru a le permite conducătorilor auto să vireze la stânga de pe bulevardul Tomis pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu spre direcția Casei de Cultură, fără a forța semaforul sau a bloca intersecția.
Aplicarea acestei măsuri va asigura fluidizarea traficului rutier din această zonă și va contribui la creșterea siguranței participanților la trafic.
Rugăm participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei.
Sursă foto: Primăria Constanța