Detalii cutremurătoare în cazul studentului care și-a incendiat o vecină: a cumpărat benzina cu câteva ore înainte să-i dea foc femeii
Ies la iveală detalii cutremurătoare în cazul femeii incendiate, marţi, 13 iulie, într-o scară de bloc din Timişoara. Procurorii au anunţat că studentul care a comis gestul oribil cumpărase cu câteva ore înainte aproape doi litri de benzină. Studentul de 22 de ani a fost reţinut şi este acuzat de omor, după ce victima a murit la spital, în această dimineaţă, scrie Observator News.
Tânărul din Timişoara acuzat de omor, după ce şi-a incendiat vecina, şi-a premeditat gestul. Este concluzia procurorilor, care au transmis că băiatul a cumpărat, cu câteva ore înainte, 1,7 litri de benzină. Cu mai bine de jumătate de litru a aruncat pe femeie, apoi i-a dat foc cu o brichetă.
„În sarcina inculpatului s-a reţinut în fapt că, în dată de 13.07.2021, în jurul orei 1420, în timp ce se află pe casă scării, în faţă apartamentului sau de la nr.2, situat în imobilul din Timişoara, str. Bucureşti nr.15, a aruncat mai bine de jumătate de litru de benzină pe vecină să de bloc S.R., ce locuieşte la apartamentul nr.6, după care i-a dat foc cu o brichetă. Inculpatul a săvârşit fapta cu premeditare, cumpărând în cursul dimineţii o cantitate de aproximativ 1,7 litri de benzină de la o staţie peco din Timişoara. Victima S.R. a suferit arsuri de gradul III pe toată suprafaţă corpului, acestea fiind de natură să-i pună în pericol viaţă, fiind transportată de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, a anunţat, potrivit news.ro, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.
CITEȘTE ȘI: SCENE ŞOCANTE. Un student de 22 de ani și-a incendiat vecina: "Fumega, au stins-o într-o tufă"
Anchetatorii au precizat că tânărul student a fost reţinut pentru 24 de ore, noaptea trecută, începând cu ora 01.15, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
„La aceeaşi dată, dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, pe o perioada de 30 de zile. Cercetările continuă în cauza, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept în care a fost comisă fapta. Având în vedere că în cursul dimineţii de azi, 14.07.2021, a survenit decesul victimei S.R., urmează că după efectuarea autopsiei şi întocmirea concluziilor preliminare privind cauza decesului de către I.M.L. Timişoara, procurorul de caz să dispună asupra schimbării încadrării juridice în infracţiunea de omor calificat”, mai arată procurorii.
Sursă foto: Observator News