Mii de turiști au campat pe plajele Vadu, Corbu și Midia, deși legea interzice. Chiar dacă sunt amendați, ei refuză să plece
Peste 8.000 de turiști au fost în weekend pe plajele sălbatice de la Vadu, Corbu și Midia și au campat acolo, deși legea interzice staționarea cu mașina sau montarea de corturi. Chiar dacă sunt amendați, ei refuză să plece, spune Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD). În urma acestor turiști, plajele rămân pline de gunoaie, deoarece oamenii aruncă gunoaiele peste tot.
Din al doilea weekend din luna iulie a început să se înregistreze afluență de turiști pe plajele sălbatice din sudul Rezervației Biosferei Delta Dunării și, astfel, Plajele Vadu, Corbu și Midia au fost din nou pline.
În cele două zile de weekend au fost aproximativ 8.300 de turiști și 1.220 de autovehicule, Plaja Vadu fiind cea care a înregistrat cel mai mare număr de turiști pe zi, respectiv 3000 sâmbătă și 4000 duminică, de asemenea și cel mai mare număr de autovehicule (500 pe zi), scrie ARBDD într-o postare pe Facebook.
"Acțiunile de monitorizare și control în zonă au continuat, inspectorii ecologi ai ARBDD au acționat cu echipaje mixte formate din reprezentanți ai Poliției zonale Corbu și ai Grupării Mobile de Jandarmi ”Tomis” Constanța.
Din păcate, mulți dintre cei sosiți pe aceste plaje sălbatice, neamenajate, continuă să ignore indicațiile de pe panourile de informare amplasate în zonă și pun presiune pe habitatele naturale costiere, iar pentru aceste fapte sunt sancționați. Dintre aceștia, sunt turiști care recunosc fapta, își asumă plata amenzii, însă nu vor să părăsească locul (mașina sau cortul)", potrivit sursei citate.
Pentru contravențiile constatate, au fost aplicate în total 46 de sancțiuni dintre care 22 de amenzi în valoare de 21.200 lei și 24 de avertismente.
"După fiecare weekend în care mii de vizitatori sosesc pe plajele sălbatice din zona Vadu- Corbu- Midia, firma de salubrizare din zonă (în baza contractului încheiat între Primăria Corbu și Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării) ridică deșeurile depozitate atât în pubelele instalate în locurile special amenajate, cât și pe cele aruncate lângă acestea.
Facem încă odată apel la turiștii ce aleg să vină pe aceste plaje neamenajate din Rezervația Biosferei Delta Dunării, să respecte regulile în vigoare cu privire la vizitarea acestor zone, aceste reguli fiind expuse pe panourile din zona plajelor", transmite ARBDD.