Începe admiterea la Universitatea „Ovidius”. Sunt scoase la concurs 5.171 de locuri
La Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) începe joi, 8 iulie a.c., sesiunea de vară a concursului de admitere pentru programele de licență și de masterat, informează rectorul instituţiei de învăţământ superior, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu.
Potrivit sursei citate, pentru admiterea din acest an, sunt scoase la concurs 5.171 locuri la cele 79 de programe de studii universitare de licență și 2.655 locuri pentru 60 de programe universitare de master, din cadrul facultăților.
„Admiterea 2021 aduce o serie de noutăți față de anul anterior, dintre care amintim sporirea locurilor bugetate pentru studii de licență, fiind disponibile 1.400 locuri, față de 1.350 în anul 2020, în timp ce pentru masterat în sesiunea din acest an UOC oferă 700 locuri, cu 50 mai multe decât în anul precedent. De asemenea, în această sesiune cetățenii străini au posibilitatea de a se înscrie prin intermediul platformei online şi este de reţinut că am eliminat taxa de înmatriculare, iar candidații declarați admiși se pot înmatricula și online”, precizează rectorul Dan Marcel Iliescu.
Astfel, pentru programele de licență, în perioada 8 - 27 iulie a.c. vor avea loc înscrierile, susținerea probelor de concurs și înmatricularea pentru toate domeniile de studii de la toate formele de învățământ – învățământ cu frecvență (IF), învățământ la distanță (ID) și învățământ cu frecvență redusă (IFR), în funcție de calendarul fiecărei facultăți, cu excepția facultăților cu programe în domeniul sănătății. La Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară și Facultatea de Farmacie admiterea se ţine în perioada 8 iulie - 6 august 2021, când vor avea loc înscrierile, susținerea probelor de concurs, afișarea rezultatelor și înmatricularea, în funcție de calendarul propriu.
Pentru programele de masterat, calendarul general al admiterii este 8 - 24 iulie 2021, interval în care vor avea loc înscrierile, susținerea probelor de concurs și înmatricularea pentru toate domeniile de studii, în funcție de fiecare facultate. Excepția este reprezentată de Facultatea de Medicină, unde admiterea la masterat va fi în luna septembrie.
Și în acest an, la toate cele 16 facultăți ale UOC, înscrierea pentru admitere a candidaților cetățeni români, UE, SEE, CE se va realiza exclusiv online, pe platforma https://admitereonline.univ-ovidius.ro/. De asemenea, pentru al patrulea an consecutiv, românii de pretutindeni (români şi etnici români, cu domiciliul stabil în străinătate, conform actului de identitate) se pot înscrie prin platforma dedicată http://admitereonlinerp.univ-ovidius.ro/.
Începând din acest an, cetățenii internaționali care doresc să urmeze cursuri la UOC se pot înscrie online utilizând platforma https://admitereonline.univ-ovidius.ro/.
În funcție de facultatea aleasă, admiterea se face fie pe baza concursului de dosare, fie prin examen de admitere - în cazul specializărilor ce presupun probarea, de către candidați, a unor abilități sau cunoștințe de specialitate.
Astfel, în 12 facultăți ale UOC (Facultatea de Istorie și Științe Politice, Facultatea de Litere, Facultatea de Științe Economice, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Facultatea de Matematică și Informatică, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Facultatea de Teologie, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Facultatea de Educație Fizică și Sport, Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie, Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă, Facultatea de Construcții) admiterea va fi realizată pe baza mediei de la bacalaureat și a unui eseu motivațional sau a unei scrisori de intenție, în funcție de criteriile de selecție specifice fiecărui program de studii, și se va desfășura online.
La Facultatea de Arte admiterea se realizează în baza susținerii unor probe vocaționale și practice, în funcție de specializarea aleasă, în timp ce la Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară și Facultatea de Farmacie candidații vor susține examene scrise, care se vor desfășura în format fizic, respectând cu strictețe și responsabilitate normele de siguranță în contextul pandemiei.
Spre deosebire de anii anteriori, candidații declarați admiși nu vor mai plăti taxă de înmatriculare, iar acest proces se va realiza online, prin platformă, odată cu confirmarea locului. Pentru finalizarea înmatriculării, aceștia au obligația de a depune în original actele de studii utilizate la înscriere (diploma de bacalaureat sau, după caz, diploma de licență), precum și contractul de studii semnat în original. Pentru studenții admiși pe locuri bugetate, termenul de depunere a actelor este menționat în fișa de înscriere, în timp ce studenții admiși pe locuri cu taxă vor depune documentele conform calendarului stabilit de fiecare facultate.
Toate informațiile legate de admiterea 2021 la UOC, sesiunile iulie și septembrie, pot fi accesate la http://admitere.univ-ovidius.ro/, dar și pe site-urile facultăților.
Universitatea Ovidius din Constanța este printre cele mai mari instituții de învățământ superior de stat din România, având înmatriculați, la diferite programe, 18.384 studenți, cursanți și rezidenți.