CORONAVIRUS ROMÂNIA, 3 iulie. 58 de noi îmbolnăviri, 4 persoane au murit - în ultimele 24 de ore. Judeţul Constanţa nu a raportat niciun caz nou
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă 58 de cazuri noi de COVID-19 şi 4 decese înregistrate în ultimele 24 de ore. Alte 23 de decese din lunile anterioare au fost raportate. La ATI sunt 66 de pacienţi. 22 de judeţe nu au raportat niciun caz nou.
Până astăzi, 3 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.918 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.045.351 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 58 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În Iaşi sunt 7 cazuri noi de COVID-19, în Cluj - 6, în Prahova - 5, în Bucureşti şi în Timiş sunt câte 4. Judeţele Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Satu-Mare, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea nu au raportat niciun caz nou. Celelalte judeţe au raportat între 1 şi 3 cazuri.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, la nivel naţional, se menţine la valoarea 0,04.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 20 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 33.925 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 02.07.2021 (10:00) – 03.07.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 27 de decese (13 bărbaţi şi 14 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele Argeş, Bacău, Brăila, Cluj, Dolj, Iaşi, Neamţ, Olt, Prahova.
23 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menţionat şi au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, în urma verificărilor efectuate.
Astfel, 2 dintre acestea s-au în luna octombrie 2020, 5 în noiembrie 2020, 1 în decembrie 2020, 5 în ianuarie 2021, 5 în februarie, 3 în martie 2021 şi 2 în aprilie 2021, în judeţele Argeş, Brăila, Cluj, Iaşi, Neamţ, Olt.
Dintre cele 27 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 9 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
25 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 2 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 401. Dintre acestea, 66 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.389.196 de teste RT-PCR şi 1.491.491 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.388 de teste RT-PCR (5.480 în baza definiţiei de caz şi
a protocolului medical şi 7.908 la cerere) şi 10.178 de teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 6 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 3 iulie a.c.
Pe teritoriul României, 1.701 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 705 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 18.565 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 26 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 207 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 702 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 2 iulie, 367 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 55.300 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, două dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.562 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franţa, 3.124 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 18 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Croaţia, Finlanda şi Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 193 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran şi unul în Polonia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.