Noua etapă de relaxare de la 1 iulie. Lista tuturor măsurilor care se aplică începând de astăzi, în România
Noi măsuri vor intra în vigoare în România de astăzi. Astfel, va crește numărul celor care pot participa la evenimentele private, va fi prelungit programul cluburilor, al restaurantelor și al cafenelelor, va crește numărul spectatorilor care pot participa la evenimente sportive, iar hotelurile vor putea caza turiști până la capacitatea maximă. De asemenea, va fi permisă organizarea de festivaluri, concerte cu un număr de peste 2.500 de spectatori, cu condiția să fie vaccinați. Măsurile care vor intra în vigoare din 1 iulie au fost anunțate de premierul Florin Cîțu și de secretarul de stat Raed Arafat.
În primul rând, se prelungește programul restaurantelor, cafenelelor și teraselor, cu două ore. De mâine, vor funcționa până la 2 noaptea, în loc de ora 24. Și la 100% din capacitate, inclusiv la interior, în creștere de la 70%. Și programul cluburilor se prelungește până la ora 2, cu mențiunea că acestea vor funcționa la 70% din capacitate și doar cu persoane vaccinate.
De asemenea, crește numărul de participanți la evenimente private. Pot participa, la nunți sau botezuri, 150 de persoane în aer liber și 100 la interior, față de 50. Dacă toate persoanele sunt vaccinate complet, limitele cresc la 300 persoane la interior și la capacitate maximă la exterior.
La concerte și festivaluri va fi permisă participarea a 2.500 de persoane, în creștere de la 1.000, cu condiția ca participanții să fie vaccinați, testați negativ sau vindecați. La competițiile sportive, accesul spectatorilor va fi permis la 50% din capacitate, în creștere de la 25%. Sălile de sport sau fitness vor funcționa la 100% din capacitate. La rândul lor, locurile de joacă pentru copii vor fi deschise la 70% din capacitate, în loc de 50%. Iar workshopurile se pot organiza cu 150 de persoane, față de 70, în prezent. Următoarea etapă de relaxare e programată pentru 1 august
Măsurile de relaxare care vor intra în vigoare din 1 iulie
- Activitățile culturale, artistice și de divertisment vor putea fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, în condițiile asigurării unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană.
- Este permisă participarea doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum și pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital etc.).
- Organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea activității cu un număr mai mare de 2.500 de persoane, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
- Începând cu data de 01.07.2021, se propune creșterea numărului de persoane care nu aparțin aceleiași familii ce pot circula în grupuri pietonale de la 8 persoane la 10 persoane.
- Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) va fi permisă, începând cu data de 01.07.2021, cu participarea a maxim 150 de persoane în spații deschise, sau cu participarea a maxim 100 de persoane în spații închise, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și sunt respectate măsurile de protecție sanitară. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.
- Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de maximum 300 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
- Desfășurarea activității operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spații închise va fi permisă cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului și sub condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARSCoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării activității).
- Organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații închise sau deschise să fie permisă cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
- Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum și pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării evenimentului).
- Organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea competițiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
- Activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise, în domeniul sălilor de sport/fitness, va fi permisă începând cu data de 01.07.2021 cu participarea publicului până la capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană.
- Desfășurarea activității la capacitatea maximă a spațiilor închise pentru operatorii economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în intervalul orar 5,00-02,00, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
- Creșterea gradului de ocupare a spațiilor de cazare la capacitatea maximă a acestora cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2 și portul măștii de protecție în spațiile comune.
- Creșterea gradului de ocupare la 70% din capacitatea maximă a spațiilor închise din baruri, cluburi, discoteci și săli de jocuri, în intervalul orar 5,00-02,00, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
- Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
- Creșterea gradului de ocupare la capacitatea maximă a spațiilor, pentru operatorii economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
- Exceptarea de la obligativitatea purtării măștii de protecție la locurile de muncă în spații închise unde își desfășoară activitatea maxim 10 persoane, cu condiția ca acestea să fie vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și cu asigurarea unei distanțe de 1 metru între ele, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători, rămânând obligatorie în toate spațiile închise comune.
- Reluarea activității târgurilor, bâlciurilor și a talciocurilor.
- Desfășurarea activităților recreative și sportive în aer liber cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună.