CONSTANȚA. Acțiuni de verificare privind colectarea, transportul și valorificarea deșeurilor reciclabile: au fost date 27 de amenzi
d11199718a6065e984ccff0000670d49.jpg)
Începând cu data de 08.06.2021, polițiștii locali din cadrul Serviciului control protecția mediului desfășoară acțiuni în baza Legii nr. 211/2011 privind gestionarea deșeurilor. Agenții verifică modul în care operatorii economici din diferite zone ale orașului înțeleg sa colecteze și să predea deșeurile separat către firma de salubritate sau către cei care au ca obiect de activitate colectarea, transportul și valorificarea deșeurilor reciclabile.
Astfel, au fost verificate un număr de 37 de societăți comerciale, fiind aplicate 27 de sanctiuni în valoare totală de 334.500 lei.
Menționăm că aceste verificari continuă și în perioada următoare, motiv pentru care recomandăm tuturor persoanelor fizice și juridice să colecteze selectiv deșeurile pe care le generează din activitatea proprie și să le depoziteze separat în recipiente distincte pentru fiecare tip de deșeu în vederea predării acestora către operatorii de salubritate.
Reamintim că nerespectarea acestor obligații poate fi sancționată cu amendă contravențională cuprinsă între 20.000 și 40.000 lei pentru persoanele juridice și între 3000 și 6000 lei pentru persoanele fizice.
Sursă foto: Primăria Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Activități preventive pentru sărbători în siguranță
.jpg)
Autoritățile constănțene colaborează pentru introducerea Trenului Metropolitan
_1024x768.jpg)
CONSTANȚA. Sprijin pentru persoanele vulnerabile
Aditivii „îndulcesc” cozonacul: peste 20 de sortimente cu rețete îndoielnice în magazinele mari
Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central
Spitalul „Sf. Apostol Andrei” Constanța funcționează normal în perioada sărbătorilor pascale
Se oprește apa în localitățile Hârșova și Ciobanu
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

