CONSTANȚA. Peste 200 de polițiști, la datorie în minivacanța de Rusalii

Polițiștii constănțeni vor fi la datorie și în acest weekend prelungit de Rusalii, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, astfel încât oamenii să fie în siguranță. În perioada 19 - 21 iunie, peste 210 poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, împreună cu jandarmii constănțeni și cu reprezentanții celorlalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
Astfel, pe drumurile publice, pe principalele artere din stațiunile turistice, precum şi în zona lăcaşelor de cult, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru menţinerea fluenţei şi prevenirea unor evenimente nefericite, precum cele generate de viteza excesivă și conducerea vehiculelor sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise.
Dacă plecați la drum, conduceți cu viteză redusă, în special atunci când carosabilul este umed. Verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca de acasă!
Pentru un plus de siguranţă şi în special pentru evitarea oricăror incidente neplăcute, în timpul minivacanţei petrecute pe litoralul Mării Negre, polițiștii constănţeni recomandă turiștilor să adopte o conduită preventivă și să respecte indicațiile și măsurile legale ce au ca scop protejarea sănătății, vieții și a bunurilor.
Totodată, polițiștii vă recomandă ca, la plecarea din cameră ori pe timpul nopţii, să asiguraţi atât uşa de acces în cameră, cât şi pe cea de la balcon şi ferestrele unității de cazare. Nu lăsați bunuri de valoare în camerele de hotel, pe plajă sau în autoturisme, ci depozitați-le în seiful hotelului!
În ceea ce priveşte siguranţa celor mici pe litoral, acordați-le o atenţie deosebită, ei se pot rătăci cu uşurinţă în locurile aglomerate. În acest context, polițiștii vă sfătuiesc:
- Nu lăsaţi copilul să se joace nesupravegheat, mai ales în zonele aglomerate! Învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă! Nu-l trimiteţi singur la cumpărături, asiguraţi-vă că ştie numele, adresa, numărul de telefon al părinţilor şi numele hotelului în care stă!
- Învăţaţi-l că, în cazul în care se pierde, nu trebuie să încerce singur să-şi caute familia! Dacă s-a pierdut, este recomandat să apeleze la un poliţist, salvamar, o vânzătoare sau un adult însoţit de un copil!
- În cazul în care vă confruntaţi cu dispariţia copilului, apelaţi în cel mai scurt timp posibil Poliţia, la numărul unic de urgenţă 112!
Reamintim că purtarea măștii de protecție în spațiile închise, în mijloace de transport în comun sau în zone aglomerate, precum și păstrarea distanțării fizice sunt în continuare obligatorii pentru a preveni îmbolnăvirea cu COVID-19.
Sursă foto: Arhivă Dobrogea TV
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

