dobroge.tv

Live

Amenzi în valoare de 28.000 de lei, aplicate de ITM Constanța, pentru nerespectarea prevederile legale în domeniul construcțiilor

Amenzi în valoare de 28.000 de lei, aplicate de ITM Constanța, pentru nerespectarea prevederile legale în domeniul construcțiilor
18 iunie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege cât și prin Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2021, s-a impus intensificarea acțiunilor de control în vederea diminuării muncii nedeclarate.

Astfel, în perioada 09-18 iunie s-a desfășurat „Campania Națională privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată și verificarea modului de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor”.

Vineri, 18 iunie, o delegație a Inspecției Muncii condusă de Inspectorul General de Stat Dantes Nicolae Bratu, formată din specialiști din domeniul relațiilor de muncă si securității și sănătății în muncă a participat la o întâlnire cu reprezentați ai dezvoltatorilor și antreprenorilor din domeniul Construcțiilor care activează pe raza județului Constanța.

Discuțiile s-au axat pe problemele cu care se confruntă angajatorii și angajații din acest domeniu de activitate. S-au făcut propuneri de modificare a legislației muncii în ceea ce privește relația angajator-angajat, munca fără forme legale și submunca, obligațiile și responsabilizarea salariaților, salariul minim pe economie și siguranța și securitatea lucrătorilor, potrivit ITM Constanța.

Acțiunile de control au avut caracter inopinat și au urmărit modul în care angajatorii din domeniul construcțiilor, respectă prevederile legale in ceea ce privește securitatea și sănătatea salariaților, identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată, modul în care se respectă timpul de muncă și de odihnă, repausul săptămânal cât și îndeplinirea măsurilor dispuse în controalele anterioare.

Inspectorii de muncă din cadrul serviciului control relații de muncă, au verificat un număr de 58 de agenți economici din care 13 au fost sancționați. Au fost aplicate 10 amenzi în valoare de 283.300 și trei avertismente. În urma controalelor efectuate au fost depistate 14 persoane fără forme legale de angajare la șapte angajatori.

Inspectorii de muncă din cadrul serviciului S.S.M. au verificat un număr de 17 angajatori, au dispus un număr de 69 de masuri de remediere a neconformităților constatate, au aplicat șapte amenzi contravenționale in valoare de 28.000 lei și 52 de avertismente.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233