Un bărbat a fost prins în flagrant când încerca să obțină 15.000 de euro prin Metoda Accidentul
Polițiștii din cadrul Secției 3, împreună cu cei ai Secției 2 Poliție, au reușit prinderea în flagrant delict a unui bărbat, de 37 de ani, bănuit de comiterea unei înșelăciuni prin metoda Accidentul.
La data de 12 iunie, un bărbat ar fi contactat telefonic victima, o femeie din Tulcea, și, prin inducerea în eroare cu privire la implicarea fiul acesteia într-un accident rutier, i-ar fi solicitat 15.000 de euro pentru a o ajuta să rezolve situația. La aceeași dată, în jurul orei 01.00, un alt bărbat, de 37 de ani, s-a prezentat la ușa victimei pentru a ridica banii, moment în care polițiștii constănțeni au intervenit și l-au surprins în flagrant delict.
Totodată, polițiștii au reținut în sarcina bărbatului săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, acesta fiind bănuit că, la data de 8 iunie, ar fi contactat o altă persoană, pe care ar fi încercat să o inducă în eroare, moment în care femeia a alertat poliția.
În urma probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune și tentativă la înșelăciune, iar astăzi, 13 iunie, Judecătoria Constanța a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind introdus în C.R.A.P al I.P.J. Constanța.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Tulcea.
Sfaturi preventive:
Poliţiştii constănțeni le recomandă cetăţenilor să manifeste prudenţă în cazul în care sunt contactaţi telefonic de anumite persoane şi să nu dea curs solicitării de a trimite bani.
De asemenea:
- nu oferiți date personale la telefon, indiferent de calitatea invocată de interlocutor, nu trimiteți sume de bani unor necunoscuţi, indiferent de pretextul acestora!
- solicitaţi cât mai multe detalii despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare! În acelaşi timp, apelaţi 112 pentru a cere asistenţă!
Sursă foto: Dej24