Se amenajează noi locuri de parcare în Constanța
Spațiile urbane dintre blocuri sunt reorganizate constant pentru a răspunde nevoilor comunității. Pe strada Unirii, în dreptul blocului FZ26, va fi amenajată o nouă parcare rezidențială. Echipele administratorului drumului public au desfășurat astăzi lucrări de asfaltare. S-a turnat primul strat de asfalt compus din binder.
Noi locuri de parcare sunt disponibile pentru riveranii care își parcau autoturismele pe strada Dionisie cel Mic. Prin proiectul de reconfigurare a arealului delimitat de blocurile 60 și 64, au fost amenajate 107 locuri de parcare, dintre care 68 au fost construite de la zero.
Parcarea amenajată în zona blocului 60, pe locul unui teren viran, a beneficiat de lucrări de refacere a suprafețelor. Suprafața destinată parcării autovehiculelor a fost asfaltată prin turnarea mixturilor asfaltice în două straturi și au fost aplicate marcajele rutiere.
În același timp, au fost asfaltate parcările situate în dreptul blocurilor 62 și 64 și a fost reabilitată aleea de acces către blocurile 68 și 65.
De asemenea, au fost amenajate și zone destinate circulației pietonilor prevăzute cu borduri moderne.
Lucrări de recondiționare a zonei carosabile au avut loc în această săptămână în parcarea de la Sala Sporturilor. Carosabilul a fost modernizat prin turnarea a două straturi de asfalt, după ce au fost înlocuite bordurile care delimitează spațiul destinat parcării autovehiculelor. Ulterior, s-a intervenit cu echipamente pentru trasarea locurilor de parcare.
Sursă foto: Primăria Constanța