România, propusă de Comisia Europeană pentru aderarea la spațiul Schengen: „Libera circulație va încuraja turismul, mai mult decât până acum”
Aderarea la spațiul Schengen a țării noastre reprezintă un avantaj pentru turismul românesc, indiferent de mijlocul de transport ales: avion, tren, autocar sau mașină personală. Drumul prin Europa nu va mai fi marcat de opriri la graniță, la trecerea dintr-un stat în altul. Libertatea de mișcare este maximă, iar mărfurile și capitalurile vor putea circula fără controale la frontieră. Comisia Europeană a cerut aderarea României la spațiul Schengen.
Spațiul Schengen este format din toate țările Uniunii Europene, cu excepția Bulgariei, României, Croației, Ciprului și Irlandei. Însă acest lucru s-ar putea schimba. Comisia Europeană a cerut aderarea țării noastre la spațiul Schengen.
„Strategia solicită Consiliului să decidă asupra ridicării controalelor pentru Bulgaria, România și Croația și să le integreze în spațiul Schengen. Bulgaria și România au finalizat cu succes evaluarea necesară în 2010 și 2011. În ceea ce privește Croația, Comisia a confirmat în octombrie 2019 că țara a luat măsurile necesare pentru a se asigura că sunt îndeplinite condițiile”, se arată în noua strategie Schengen a Comisiei Europene.
Aderarea la spațiul Schengen va aduce avantaje pentru românii care vor să călătorească, pentru că odată cu intrarea în clubul Schengen, trecerea dintr-un stat în altul va semăna cu o călătorie în interiorul țării.
„Libera circulație va încuraja turismul, mai mult decât până acum. Era întradevăr jenant să ne oprim pe la graniță și să prezentăm documentele. Acum chiar simțim că suntem în Uniunea Europeană și putem călători liber”, a declarat Adi Chirilov, patron agenție de turism.
„Este o veste foarte bună, pentru că vor fi încurajate călătoriile, deplasările, fie în interes de afaceri sau de vacanță. Suntem foarte interesați să vindem destinații noi, mult mai ușor, fără barierele legate de accesul într-o țară sau de obținerea unei vize”, a declarat Corina Martin, patron agenție de turism.
Reprezentanții agențiilor de turism spun că odată cu această aderare, vom putea atrage mai ușor pe litoral românesc și turiști străini.
„Sunt deja mult mai multe solicitări pentru destinațiile din spațiul Schengen. Putem călători mult mai facil, mult mai ușor. Întotdeauna în industria turismului și a ospitalității, ridicarea unor bariere legate de viză sau accesul într-o țară facilitează și dezvoltă foarte mult cererea de produse turistice”, a mai declarat Corina Martin, patron agenție de turism.
De asemenea, în spațiul Schengen mărfurile și capitalurile vor circula liber, ceea ce înseamnă economie de timp și de bani atât pentru turiști, cât și pentru companiile de transport. Iar șoferii de TIR vor scăpa de cozile de la graniță. Dezavantajul îl reprezintă posibilitatea creșterii criminalității. Odată cu eliminarea controalelor la frontieră ar putea crește pericolele pentru securitatea internă.