Noi imagini cu păsările flamingo care au poposit pe Lacul Nuntași, din județul Constanța
Apar noi imagini cu părăile flamingo care au poposit pe Lacul Nuntași, din județul Constanța. Deși se estima că păsările fac doar un popas de câteva zile în România și vor pleca mai departe, ele încă sunt prezente pe lacurile Tuzla și Nuntași din Dobrogea.
Imagini au fost suprinse şi ieri, pe 30 mai, pe Lacul Tuzla, aflat în imediata apropiere a Lacului Nuntași.
Păsările se află în migrație și în perioada de formare a perechilor, iar zonele de popas alese pentru hrănire sunt ape puțin adânci. Sunt păsări ce trăiesc în colonii formate din sute de exemplare, depun un singur ou de care au grijă deosebită ambii părinți. Specia, cuibăritoare în bazinul mediteranean, are coloniile cele mai apropiate în Grecia, Turcia sau Muntenegru, scrie digi24.ro.
Exemplare de flamingo, mai puține, au fost văzute și anul trecut, la mijlocul lunii mai, în zona Meleaua Sacalin.
Specialiștii spun că speciile noi de păsări sau care au fost văzute sporadic în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării sunt atrase de condițiile prielnice, de diversitatea habitatelor și a ecosistemelor, abundența și varietatea hranei.