Valeriu Gheorghiţă: Vom fi pregătiţi să demarăm vaccinarea copiilor de săptămâna viitoare
Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, a declarat că în România sunt aproape 4,3 milioane de persoane care au primit cel puţin o doză de ser împotriva COVID-19, adică aproximativ 850.000 de persoane imunizate în fiecare lună, de la debutul campaniei de vaccinare şi până în prezent. În ceea ce priveşte imunizarea copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, Gheorghiţă a anunţat că "vom fi pregătiţi să demarăm această etapă de vaccinare încă de săptămâna viitoare".
"În ceea ce priveşte derularea campaniei de vaccinare, suntem la mai bine de 5 luni de la momentul în care a debutat campania de vaccinare în România, sunt aproape 4,3 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză, ceea ce înseamnă circa 840.000 - 850.000 persoane vaccinate în fiecare lună cu cel puţin o doză. Este greu de exprimat dacă este mult, dacă este puţin, însă pot să vă garantez că împreună cu echipa mea am făcut tot ceea ce ţine de noi pentru buna desfăşurare a campaniei de vaccinare. Tot ceea ce a fost şi este prevăzut în strategia de vaccinare, atât în etapa unu, a doua şi a treia, modalitatea de organizare a centrelor de vaccinare, centre fixe, centre de tip drive thru, centre mobile de vaccinare, echipe mobile, vaccinarea în cabinetele de medicină de familie, în unităţile sanitare, toate aceste lucruri astăzi sunt în plină desfăşurare. Mai mult, faptul că la nivel naţional se organizează aceste evenimente de tip maraton de vaccinare cred că au amplificat ideea şi dorinţa de a ne vaccina”, a declarat, sâmbătă, Valeriu Gheorghiţă.
Gheorghiţă a precizat că şi alte ţări au adoptat modelul Maratonului Vaccinării, el dând exemplu Republica Moldova.
Coordonatorul camoaniei naţionale de vaccinare a adăugat că reuşita campaniei de vaccinare se mută la nivel local.
"Reuşita campaniei de vaccinare se mută din zona centrală a coordonării la nivel local, la nivelul fiecărui judeţ unde există o implicare extrem de importantă a autorităţilor locale. Fiecare găseşte o serie de modalităţi, locaţii de a desfăşura activitatea de vaccinare în aşa fel încât fiecare dintre noi să îşi găsească vaccinul în momentul potrivit când doresc să se vaccineze”, a precizat Gheorghiţă.
Medicul Valeriu Gheorghiţă a vorbit şi despre scăderea numărului de persoane care se prezintă la vaccinare.
"Deşi în ultimele săptămâni am înregistrat o scădere a numărului de persoane care au fost vaccinate cu prima doză, acest lucru nu se corelează cu scăderea intenţiei de vaccinare. Este, pur şi simplu, nevoie de a aduce vaccinul mai aproape de beneficiari, mai aproape de cei care îşi doresc să se vaccineze, dar pentru care procesul efectiv de vaccinare nu a fost încă suficient de potrivit cu programul fiecăruia dintre noi. De asemenea, suntem tot mai aproape de segmentul de populaţie ezitant, dar care este preocupat de dorinţa de vaccinare şi cred că printr-o campanie de informare cât mai coerentă şi cât mai amplă, în perioada următoare, sperăm să înţelegem şi să ne gândim ce ne aduce în final vaccinarea”, a declarat Gheorghiţă.
În ceea ce priveşte vaccinarea copiilor cu vârste între 12 şi 15 ani, Valeriu Gheorghiţă a declarat că aceasta ar putea începe chiar de săptămâna viitoare.
"Vom fi pregătiţi să demarăm această etapă de vacinare încă de săptămâna viitoare”, a declarat Gheorghiţă.