Marfă contrafăcută și deșeuri, oprite în Portul Constanța: containere cu spumă poliuretanică, descoperite de polițiști
Ancheta se complică în cazul traficului de deșeuri ilegale desfăşurat în Portul Constanţa. Nu doar că primim gunoaie din alte ţări, dar şi exportăm spre alte destinaţii. Câteva containere cu spumă poliuretanică au fost trase pe dreapta de Gardă de Mediu înainte să fie urcate pe un vapor cu destinația Republica Dominicană. Înăuntru erau de fapt bureţi de la saltele: o marfă toxică, amestecată cu nylon şi alte reziduri. Totodată, un alt container cu aproape 90.000 de pixuri contrafăcute au fost oprite înainte să intre pe piață.
Primele trei containere cu suspiciuni au apărut joi dimineață în terminalul din Constanța-Sud Agigea. Erau aliniate pentru încărcare în primul vapor către America Centrală, iar documentele o încadrau ca marfă oarecare şi nu ca un deşeu din lista celor toxice.
„Ele n-au venit în Vamă cu Anexa 7. Au venit cu o încadrare tarifară, ca o marfă. Nu sunt balotate cum trebuie, nu sunt la dimensiuni, nu arată ca o marfă”, a declarat cms. șef Steluţa Popescu, purtător de cuvânt Garda de Mediu Constantă.
„Cele două containere figurează în documentele vamale ca având produse poliuretanice. După cum vedeţi, de fapt şi de drept sunt bureţi”, a declarat cms. șef Petrişor Irimia, purtător de cuvânt Garda de Coastă.
Acum Garda de Mediu face anchetă să vadă dacă firma românească are autorizaţie de mediu și dacă primitorul mărfii a depus documentele necesare pentru export. În Uniunea Europeană e ilegal atât importul de gunoaie, cât şi exportul lor în alte ţări. Mai ales dacă deşeurile sunt contaminate.
În plus, un alt container plin cu pixuri contrafăcute a fost oprit de polițiștii de frontieră înainte să intre pe piață.
84.000 de pixuri contrafăcute venite din China, urmau să ajungă la o societate din Ilfov și apoi direct spre comercializare.
„Este declarat că este un produs non-toxic. Consumatorul ia la cunoștință și crede că este un produs de calitate. În acest caz, nu care ce să caute pe piață, la comercializare”, a declarat cms. Ecaterina Scânteie, șef-adjunct Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului.
Produsele venite din China au o valoare de peste 165.000 de lei.