ATENŢIE, ŞOFERI! Trafic îngreunat pe bulevardul Tomis
Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta magistrală de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm, de pe bd. Tomis nr. 291 din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA S.A. au fost nevoite să restricționeze traficul auto pe prima bandă de circulație de pe acest bulevard, pe o porțiune de 50 m (zona Macul Roșu), sensul de mers către Dacia, luni, 24 mai, în intervalul orar 08.30 – 15.00.
În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală.
Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei în mod operativ, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației cât mai rapid și în cele mai bune condiții.