dobroge.tv

Live

Operatorii îşi vor primi din nou plajele abia în a doua parte a verii: ministrul Mediului a ajuns joi pe litoral şi a făcut verificări la faţa locului

20 mai 2021
Publicitate

Proiectul de înnisipare de pe litoralul românesc prelungeşte deschiderea plajelor pentru turişti şi agenţii economici, deși în câteva zile mii de turiști vor ajunge la malul mării. Operatorii economici sunt afectaţi vara aceasta de lucrări şi mulţi dintre ei nu îşi pot începe activitatea pe plajă, beachbaruri şi nici să îşi alinieze şezlongurilor pe nisip. Turiştii vor face plajă pe cearşaf la fel ca odinioară pe noile porţiuni. Ministrul Mediului a ajuns astăzi pe litoral şi a făcut verificări la faţa locului.

Recepţia plajei care s-a realizat prin procesul de înnisipare din Mamaia va avea loc la jumătatea sezonului turistic estival, a anunţat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Ministerul Mediului și „Apele Române” vor să lanseze un concurs internaţional de soluţii de urbanism şi arhitectură pentru amenajarea noii plaje.

Contractele, în momentul de față sunt suspendate pentru acele porțiuni. Nu le-au putut folosi nici până acum. Și până nu se termină lucrarea nu le pot folosi, pentru că acolo au fost efectuate lucrări de înnisipare. După finalizare și recepție, acele porțiuni care au fost în contractele vechi vor fi redate operatorilor. Își vor reprimi acele porțiuni de plajă pe care le-au concesionat, urmând ca pentru porțiunea nouă, extinsă de plajă să se realizeze acest PUZ”, a declarat Barna Tánczos, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Demnitarul a efectuat o vizită în teren la lucrările finalizate din Proiectul de combatere a eroziunii costiere Faza a II- a.

Mai exact se va forma un grup de lucru cu Apele Române, UAT-urile și Consiliul Județean Constanța ca să se stabilească un master plan de modernizare a zonei costiere. Acesta susține că își dorește ca proiectul să fie modern și să corespundă perioadei, punând în valoare litoralul și totodată fără să deranjeze zonele protejate.

Această resursă uriașă în care s-au investit și în care se vor investi până la sfârșitul acestui program de înnisipare peste 600 de milioane de euro, trebuie să fie o sursă nouă pentru turismul din Constanța și nu numai”, a mai declarat Barna Tánczos, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

În acest context, turiștii și constănțenii vor face plajă pe cearșaf, iar barurile amenajate pe plajă vor rămâne doar o amintire în prima jumătate a verii. Înnisiparea a îndepărtat cu aproape 100 de metri foișoarele salvamarilor... de mal, iar activitatea acestora este îngreunată. În acest context, Primăria Constanța promite că va demara acțiuni prin care punctele de salvamar și foișoarele să fie aduse mai aproape de mal.

Bineînțeles că există și atribuții ale Primăriei Constanța din perspectiva siguranței plajelor pentru sezonul acesta estival și la tot ceea ce înseamnă salvamar. Foișoarele trebuie mutate, nu mai trebuie să stea în poziția aia, trebuie să ajungă cât mai aproape de apă. Distanța este destul de mare, s-au lățit plajele. În unele zone distanța e de 250 de metri. Și atunci trebuie în caz de ceva, să transportăm oamenii cât mai repede la mal. Și ne vom aproviziona cu motoscutere”, a declarat Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța.

Românii şi turiştii străini care vin în concediu pe litoral, în prima jumătate a verii, vor beneficia doar de serviciile de bază asigurate de operatorii economici din zonele în care s-au făcut lucrări de înnisipare.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233