Premierul Florin Cîţu se întâlneşte astăzi cu o delegaţie a PSD pentru discuţii pe tema PNRR
Premierul Florin Cîţu se întâlneşte joi, de la ora 15.00, cu o delegaţie a PSD pentru a discuta despre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
La rândul său, Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a confirmat miercuri seară că va merge la întâlnirea cu premierul Florin Cîţu însoţit nu doar de colegi de partid, dar şi de un reprezentant al mediului de afaceri şi de un lider de sindicat, susţinând că a luat decizia în condiţiile în care nici patronatele, nici sindicatele nu au găsit "pârghii" de a discuta cu premierul şi atunci PSD a decis să "înlesnească" aceste discuţii, scrie news.ro.
„Mânie la ora 15.00 voi avea o întâlnire cu reprezentanţii PSD, exact pe acastă temă. La buget i-am spus domnnului Ciolacu să vină să-i prezint bugetul dar nu a venit, în pandemie i-am spus să vină să discutăm dar nu a venit. Să vedem mâine dacă PSD va da curs invitaţiei să discutăm despre un program care îi interesează pe toţi, PNRR. Deci mâine la ora 15.00 e această întâlnire”, a afirmat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern de miercuri.
"Eu nu pot decât să mă bucur că până la urmă primul ministru şi-a găsit timp să stea de vorbă şi cu opoziţia pe PNRR, dar şi mai mult mă bucură faptul că s-au hotărât să vină cu el transparent şi să îl prezinte în Parlament. Nu este nevoie de un vot, unele state au făcut acest vot. (..) Aş vrea să fiu foarte clar: acest plan nu e nici al puterii, nici al opoziţiei, este al Românei, statul român şi toată clasa politică trebuie să aducă cât mai mulţi bani astfel încât nivelul de trai al românilor să crească. Asta este logica”, a fost replica lui Marcel Ciolacu, miercuri seară, la România Tv.
Acesta a menţionat că PNRR este "un plan de reformă, nu pentru firmele cuiva, apropiate a celor de la putere sau firmele de consultanţă ale altora”.