Continuă lucrările de reabilitare în Constanța: pe strada Tulcei, trotuarele și aleile au fost asfaltate
După ce a fost amenajată parcarea pe strada Tulcei, acum au început să fie asfaltate și trotuarele, dar și aleile. Muncitorii lucrează la turnarea stratului asfaltic, iar în câteva zile ar urma să fie gata. Ulterior vor fi amenajate și spații verzi.
Proiectul de regenerare urbană a terenului delimitat de străzile Badea Cârțan și Tulcei se apropie de finalizare.
Continuă lucrările de reabilitare a carosabilului din zona Tomis Nord. După ce în săptămânile trecute a fost dată în folosință o parcare de peste 350 de locuri, a venit rândul trotuarelor și aleilor din cartier să fie asfaltate.
Concret este vorba de porțiunea cuprinsă între aleile Lotca și Licurici. Locuitorii din zonă spun că aceste lucrările erau necesare.
„În primul rând, sunt binevenite pentru că erau foarte multe gropi pe aici. Ne bucurăm că ne asfaltează în sfârșit”, spune o constănțeancă.
„Vai, dar știți ce era acolo? De unde veniți, de la cap? Păi acolo era nenorocire. Erau numai hârtoape și pământ. Acolo au făcut cel mai repede și semnul de mașini. A însemnat pentru parcare”, spune o altă constănțeancă.
În aceeași zonă a fost amenajată și cea mai mare parcare din Constanța. Aproximativ 500 de locuri de parcare au fost date în folosință.
„Este binevenită această parcare destul de mare și am unde să mă și plimb cu căruțul”, spune o constănțeancă.
În această săptămână echipele de muncitori lucrează în mai multe zone din oraș. De exemplu, se reabilitează trotuarele pe strada Unirii, în stațiunea Mamaia se reamenajează spațiile destinate parcării autovehiculelor, iar în Portul Tomis, suprafața pietonală este reconfigurată pentru a permite colectarea apelor pluviale.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
.jpeg)
Doi minori sunt căutați de poliție! Au plecat dintr-un centru de primiri minori și nu s-au mai întors

A încercat să scape de polițiști! Și-a abandonat mașina și a luat-o la fugă. Află cum s-a terminat „aventura”

Cultură și tradiție în prag de Paște la Centrul Cultural Județean Constanța
Se oprește apa pe mai multe străzi din municipiul Constanța!
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul
Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul
Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

