dobroge.tv

Live

Valeriu Gheorghiță: Dacă se va administra a treia doză, foarte probabil că nu se va revaccina toată populația

Valeriu Gheorghiță: Dacă se va administra a treia doză, foarte probabil că nu se va revaccina toată populația
18 mai 2021
Redactia DTV
Publicitate

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că, în cazul în care se va pune problema administrării celei de-a treia doze de vaccin, foarte probabil că opţiunea nu va fi de a revaccina toată populaţia, ci de a administra această doză către „anumite segmente populaţionale”, care nu au avut un nivel crescut al răspunsului imun după schema completă, scrie Agerpres.

Din datele existente, în momentul de faţă, la 6 luni, la 8 luni de la completarea schemei de vaccinare se menţin beneficiile în ceea ce priveşte protecţia faţă de forme severe, faţă de complicaţii, faţă de riscul de internare şi deces de peste 90% - 95%, deci beneficiile se păstrează. Uitându-ne la anumite grupe populaţionale, există o tendinţă de scădere a răspunsului nivelului de anticorpi la anumite categorii de persoane, cum ar fi cele imunodeprimate. În cazul în care se va pune problema de a administra cea de a treia doză, foarte probabil că opţiunea nu va fi de a revaccina toată populaţia, ci de a administra eventual a treia doză către sau pentru anumite segmente populaţionale, care nu au avut un nivel crescut al răspunsului imun după schema completă. (...) Se cunosc anumite categorii de afecţiuni cronice care se asociază cu o probabilitate mai redusă de a dezvolta un nivel mare al anticorpilor, dar în momentul de faţă sunt, dacă vreţi, evaluări absolut în etapă preliminară”, a explicat medicul militar.

Potrivit acestuia, rolul celei de-a treia doze de vaccin, pe lângă acoperirea anumitor categorii populaţionale la risc, este şi pentru a asigura acoperire în cazul în care vor fi variante virale mutante care nu vor fi acoperite de vaccinuri actuale.

Nu sunt date disponibile din punct de vedere ştiinţific care să ne furnizeze informaţii legate de siguranţă, de tolerabilitate şi de imunogenitate, iar rolul celei de-a treia doze, pe lângă acoperirea anumitor categorii populaţionale la risc, este şi pentru a asigura eventuala acoperire vaccinală în cazul în care vom avea tulpini, variante virale mutante care nu vor fi acoperite de vaccinuri actuale. Deci sunt două două acţiuni importante; pe de o parte, consolidarea răspunsului imun prin cea de-a treia doză la anumite categorii populaţionale la risc şi, pe de altă parte, vorbim de cea de-a treia doză cu vaccinuri adaptate la variante virale mutante”, a spus preşedintele CNCAV.

El a afirmat că „nu este nimic agreat internaţional” cu privire la administrarea celei de-a treia doze de vaccin.

Nici cei de la Pfizer nu au spus că este obligatoriu. Se evaluează această posibilitate, dar care nu este cu titlu de recomandare absolută. Nu este nimic agreat la nivel internaţional de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, de Centrul European de Control al Bolilor sau Centrul de Control al Bolilor din Statele Unite. Sunt, repet, date ştiinţifice care considerăm că este firesc să fie disponibile, în mod deosebit legate de siguranţă şi de tolerabilitate şi eficacitate”, a arătat Valeriu Gheorghiţă.


Sursă foto: gov.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233